Liderul Ligii 1, Astra Giurgiu, a câștigat primul amical al anului contra celor de la Kuban Krasnodar, scor 2-1, echipă la care este legitimat și Gigel Bucur. Partida, care a avut loc în Cipru, acolo unde elevii lui Marius Șumudică se află în cantonament, a fost decisă de doi dintre jucători doriți insistent de Steaua.

Cu fostul golgheter al României titular, este vorba despre Bucur, fosta echipă a lui Dan Petrescu a deschis scorul prin Arshavin, care a marcat din penalty, în minutul 55, după un fault comis de Geraldo Alves, acesta fiind de altfel și eliminat.

Cu un om mai puțin, dar și fără Budescu, Enache, Boudjemaa, Florea și Boubacar, care s-au pregătit separat, giurgiuvenii n-au acuzat șocul, dimpotrivă. Pe final, cu un joc mai elaborat și fantezist, cei de la Astra au fost cei mai buni și-n doar nouă minute au întors soarta partidei în favoarea lor.

Denis Alibec a adus egalarea (69) după ce tot el a obținut lovitura de pedeapsă (șutul său a fost respins cu mâna de un adversar) iar William De Amorim (78) a marcat golul victoriei cu un șut de la marginea careului de 16 metri. De altfel, Alibec și De Amorim, doi dintre fotbaliștii curtați insistent de Steaua, precum și Boldrin și Queiros au fost remarcații acestui amical.

Liderul Ligii 1 va mai disputa o partidă de verificare miercuri, 20 ianuarie, contra celor de la Karmiotissa, echipă din liga a doua din Cipru. Pe 23 ianuarie, Astra va reveni la București, dar se va întoarce trei zile mai târziu tot în Cipru pentru al doilea cantonament al iernii, programat în perioada 26 ianuarie - 6 februarie.

Astra – Kuban 2-1
Au marcat: Alibec 69-penalty, William De Amorim 78 / Arshavin 55-penalty

Astra: S. Lung – Queiros, Găman, Oros, J. Morais – Lovin, Teixeira – Ioniţă, Boldrin, William – D. Niculae.
Au mai jucat: Gavrilaş – Stan, Geraldo, Dandea, Ricardo Alves, Răileanu, Moise, Roşu, Alibec.
Antrenor: Marius Șumudică

Kuban: Belenov – Manolev, Xandao, Santana, Bugaev – Kulik, Rabiu – Georgievski, Karetnik, G. Bucur – Balde.
Au mai jucat: Stajilă – Lobkarev, Arshavin, Pavlyucenko, Zhurahovski, Konovalov, Manolev.
Antrenor: Sergey Tashuev