• Fotbal, Liga 1, etapa a 18-a: Dinamo - CFR Cluj (azi, 21:45, Digi Sport 1)
  • Tenis, Turneul Campionilor: Dimitrov - Goffin (20:00, Digi Sport 2)

Alexis Sanchez și Pep Guardiola vor continua și în acest sezon să fie adversari în Premier League, după ce ”tunarii” și managerul Arsene Wenger nu au dorit să-l cedeze pe internaționalul chilian. Catalanul a dezvăluit recent că singura variantă agreată de Arsene Wenger ar fi fost ca Manchester City să-l dea la schimb pe Raheem Sterling, lucru neagreat de ”cetățeni”.

Guardiola a vorbit despre eșecul transferului lui Alexis Sanchez și a confirmat interesul uriaș pe care l-au avut ”cetățenii” pentru a-l aduce pe Etihad. ”Am avut un interes uriaș pentru a-l aduce, dar Arsenal a decis să nu-l vândă, asta e tot. Acum el este jucătorul altei echipe. După ce s-a încheiat piața transferurilor, avem jucătorii pe care îi avem, ne bazăm pe ei. Când am început să vorbim cu Arsenal mai avansat, cu câteva zile înainte de sfârșitul perioadei de transferuri, au vrut să facem un schimb cu Sterling. Și le-am spus că nu există nicio variantă ca Sterling să fie dat la schimb. Am mare încredere în Sterling. Noi am fost dispuși să le dăm bani, dar în cele din urmă ei ne-au refuzat oferta”, a declarat catalanul.

Alexis Sanchez și-a dorit să plece de la Arsenal în această vară, dar ”tunarii” au blocat transferul acestuia la Manchester City, după ce nu au vrut să negocieze pentru un preț mai mic de 75 de milioane de euro. Extrem de dezamăgiți că Arsenal nu a acceptat să-l lăse să plece, cei de la Manchester City vor încerca să-l transfere la iarnă atunci când ”tunarii” ar putea lua în considerare vânzarea lui pentru doar 20 de milioane de lire sterline (21,8 milioane de euro). Acum, londonezii au fost destul de fermi și au refuzat oferta de 60 de milioane de euro propusă de ”cetățeni”.

Tot din acest motiv, sud-americanul pare hotărât să nu semneze prelungirea contractului care va expira în iunie 2018 și vrea de asemenea să forțeze un transfer la City în luna ianuarie. Există și eventualitatea ca internaționalul chilian să ducă la bun sfârșit contractul pe care îl are cu Arsenal și în vara viitoare atunci când înțelegerea va expira să semneze liber de contract cu Manchester City.

Sanchez a fost mai evoluat sub comanda lui Pep Guardiola pe când era la Barcelona, venit de la Udinese în vara anului 2011. A lucrat sub comanda catalanului până când managerul a ales să plece la sfârșitul sezonului următor.