Gutierrez a învins o boală cumplită și a revenit pe teren cu o victorie
22.12.2014, 14:35UPDATE 19:15 - Jonas Gutierrez a avut parte de o revenire victorioasă pe teren, după ce a reuşit să învingă cancerul testicular de care suferea.
SuperLiga: Dinamo - Voluntari, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Real Sociedad - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 2
Argentinianul a evoluat 87 de minute şi a fost căpitan în meciul pe care echipa de tineret a lui Newcastle l-a câştigat cu 4-1 în faţa lui West Ham United.
"Sunt mândru că m-am întors. A fost un meci bun şi sunt foarte fericit", a scris Gutierrez pe contul său de Twitter, la finalul partidei.
"Mulţumesc tutror fanilor care m-au susţinut în perioada în care am fost bolnav", a adăugat jucătorul în vârstă de 31 de ani.
Mijlocaşul argentinian al lui Newcastle United, Jonas Gutierrez, în vârstă de 31 de ani, va reveni luni pe teren, după ce s-a recuperat în urma unui cancer testicular.
Gutierrez s-a operat la o clinică argentiniană în luna septembrie, când i-a fost extirpat testicolul stâng după ce i s-a descoperit o tumoare şi a fost supus chimioterapiei.
În vârstă de 31 ani, mijlocaşul va juca luni într-un meci de tineret împotriva lui West Ham United, în Cupa Angliei destinată acestei categorii de vârstă.
Transferat în 2008 la Newcastle, Gutierrez a jucat 177 meciuri şi a marcat 10 goluri în Premier League. Ultima lui apariţie în campionatul Angliei datează din luna aprilie, când era împrumutat la Norwich City.
Agerpres
Etichete: gutierrez newcastle , gutierrez cancer , gutierrez revenire , gutierrez meci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia produce deja mai multe arme și echipamente militare decât are nevoie pentru războiul său...