• România, Liga 1, Etapa 22: Craiova - CFR Cluj (sâmbătă, ora 20:30, Digi Sport 1) şi FCSB - Viitorul (duminică, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Spania, La Liga, Etapa16: Barcelona - Deportivo (duminică, ora 21:45, Digi Sport 2)

Adam Yates (34 de ani) probabil că este unul dintre cei mai ghinioniști fotbaliști în viață. Fundașul central al celor de la Port Vale, o echipă din al patrulea eșalon din Anglia, aflată aproape de retrogradare, s-a izbit violent de colegul său din poartă, Sam Hornby (22 de ani), în timpul unui meci de pregătire, dedicat rezervelor.

Cu nasul și maxilarul fracturate, cu fața tumefiată, cu arcada spartă și cu o tăietură urâtă pe obraz, Yates, cel mai vechi jucător din lotul actual al celor de la Port Vale (2009), trebuie să facă un control amănunțit pentru a vedea care este de fapt starea reală a loviturilor primite și dacă nu cumva mai sunt și alte daune.

Yates a ratat întreg sezonul trecut din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucișate, astfel că abia revenise pe teren. Acum, fotbalistul ghinionist va avea nevoie de o altă perioadă pentru a se reface complet. 

”După o carieră îndelungată relativ fără probleme, am suferit, în ultimele 18 luni, cele mai grave accidentări pe care mi le puteam imagina vreodată. Ultima ar putea provoca daune pe termen lung, pentru că în acest moment nu știu care este severitatea loviturilor, mai ales din zona ochilor.

Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care m-au contactat și care și-au exprimat sprijinul față de mine și față de situația critică pe care o traversez”, a fost mesajul lui Yates, pe social media.