În ultimii ani, duelurile dintre AC Milan şi Inter au fost caracterizate de austeritate. Lucrurile s-au schimbat în acest sezon, când cele două milaneze au investit din nou sume importante în mercato, însă vremurile în care cei mai buni şi cei mai scumpi fotbalişti ai planetei îşi dădeau întâlnire în Derby della Madonnina la Scala fotbalului au rămas cu mult în urmă. Şi totuşi, adevăratul “derby al austerităţii”, aşa cum a rămas cunoscut în istorie, s-a disputat acum mai mult de patru decenii, într-o după-amiază friguroasă de decembrie a anului 1973.

Înaintea celui de-al doilea Milan-Inter din actuala ediţie a Serie A TIM, care va avea loc în această seară, de la ora 21:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, vă propunem o întoarcere în timp, pentru povestea unui derby rămas clasic mai curând din motive extrafotbalistice.

Cu bicicleta la stadion

În fiecare duminică, Walter Cornaggia se urca pe bicicletă şi se îndrepta spre Stadio San Siro. Era un drum pe care îl făcea de mulţi ani. Pentru că era speaker-ul celebrei arene milaneze. Când ajungea la destinaţie, îşi parca bicicleta în apropierea tribunei la care se află masa presei. Dar pe 2 decembrie 1973, a fost obligat să-şi ia bicicleta în braţe şi să o aşeze la uşa cabinei sale, pentru că la intrarea în stadion nu mai exista niciun loc liber. Se juca cel de-al 167-lea Derby della Madonnina, iar milanezii veniseră, ca de obicei, în număr mare la meci. Doar că nu cu maşinile, ci cu bicicletele. Şi nu pentru că aşa ar fi vrut, ci pentru că nu au avut de ales.

În octombrie 1973, a izbucnit prima criză a petrolului, după ce OPEC a impus un embargo al livrărilor de petrol către SUA şi alte ţări, iar preţul barilului de petrol a crescut dramatic, până la de patru ori. Guvernele occidentale au fost cele mai afectate şi au luat măsuri pentru a putea depăşi perioada delicată. În Italia, premierul Mariano Rumor şi miniştrii săi au iniţiat un plan naţional de austeritate, al cărui scop era economisirea energiei. Astfel, circulaţia maşinilor era interzisă duminică, programele TV se terminau mai devreme, cinematografele se închideau mai repede, iar iluminatul stradal era redus după ora 21:00.

Şi primul weekend de austeritate a fost cel în care se disputa etapa a 7-a din Serie A. O rundă al cărui cap de afiş era duelul dintre Inter şi AC Milan.

Record de încasări

Restricţiile impuse de guvernul de Roma au dat naştere la scene greu de imaginat într-o zi de meci. Deşi exista varianta mersului cu tramvaiul până la stadion, mulţi milanezi au optat pentru biciclete. Alţii, cu mai multă imaginaţie, şi-au pus patinele cu rotile în picoare. Ba chiar a existat şi un grup de fani ai rossonerilor care a ajuns la San Siro într-o căruţă trasă de cai. Pitorescul acelor imagini nu face decât să trezească zâmbete în prezent, dar pe atunci confirma pasiunea uriaşă a italienilor pentru fotbal şi faptul că Il Calcio nu putea fi oprit nici măcar de mofturile membrilor OPEC.

În ciuda acestor dificultăţi, sau poate tocmai datorită lor, San Siro a fost arhiplin în acea zi. Ba mai mult, a fost înregistrat un record de încasări pentru acea vreme - nu mai puţin de 262.925.930 de lire italiene. Dacă austeritatea arată aşa, cum o fi bogăţia?

Herrera vs. Rocco - rivalitatea reluată

Nu trebuie, însă, să subevaluăm motivul principal pentru care oamenii din Milano au făcut sacrificii pentru a ajunge la stadion. Totuşi, se juca un Inter-Milan, o rivalitate la fel de puternică indiferent de perioada despre care discutăm. Chiar dacă cele două echipe erau departe de nivelul din anii '60, când au câştigat de câte două ori Cupa Campionilor şi reuşeau să domine Serie A, calitatea celor două loturi era una indiscutabilă. Până la urmă, Milan era deţinătoarea Cupei Cupelor şi a Cupei Italiei, iar Inter jucase o finală de CCE, pierdută în faţa Ajaxului lui Cruyff, cu doar doi ani înainte. Faptul că pe cele două bănci se aflau Nereo Rocco şi Helenio Herrera, care se confruntaseră de multe ori în deceniul precedent, când fuseseră artizanii succeselor amintite mai sus, nu făcea altceva decât să crească interesul pentru meci.

Rivalitatea dintre cei doi apostoli ai catenaccio-ului a fost una intensă, iar sezonul 1973/74 i-a găsit din nou în postura de adversari în Derby della Madonnina, după ce Herrera revenise la Inter în încercarea de a repeta victoriile din anii trecuţi. Nu s-a întâmplat, iar "Magul" a fost nevoit să se renunţe la postul său în a doua parte a campionatului, din cauza unui infarct.

Dar, până atunci, era de jucat un Derby. Ba nu, de câştigat. Pentru că lui HH, în ciuda mentalităţii sale defensive, i-a plăcut mereu să câştige. Începutul de sezon fusese încurajator. Inter nu pierduse în primele 6 etape şi cu 8 puncte (se acordau 2 puncte la victorie) împărţea poziţia secundă a clasamentului cu Juventus şi Fiorentina, la o singură lungime de liderul Napoli. Milan, în schimb, avea cu un punct mai puţin şi venea după o remiză smulsă pe final lui Juventus. Cu greu se putea spune că una dintre cele două rivale porneşte cu prima şansă.

Al doilea cel mai rapid gol din istoria duelurilor Inter - Milan

Partida a început cât se poate de abrupt. Inter a avut lovitura de start şi după doar 14 secunde conducea cu 1-0. Mingea a circulat pe traseul Boninsegna-Mazzola-Bedin, centrarea ultimului nu a fost respinsă corect de Schnellinger (omul care a trimis meciul Italia - Germania de la Cupa Mondială din 1970 în prelungiri), iar Massa i-a pasat lui Boninsegna într-o poziţie din care “Bonimba” nu putea rata. A rămas al doilea cel mai rapid gol din istoria Derby della Madonnina. Recordul îi aparţine tot unui interist, Sandro Mazzola, care a înscris în secunda 13 pe 24 februarie 1963, într-un meci încheiat la egalitate, scor 1-1.

Replica rossonerilor a fost pe măsură. În minutul 4, Benetti, un specialist al golurilor în derby, a executat excelent o lovitură liberă, portarul interist, Lido Vieri, era bătut, dar bara a păstrat rezultatul neschimbat. În cele din urmă, Benetti a marcat cu cinci minute înainte de pauză, cu un şut senzaţional sub bară. Reuşita le-a dat aripi elevilor lui Rocco, iar Turini a irosit o ocazie uriaşă câteva minute mai târziu. O ratare pe care milaniştii aveau s-o regrete.

Pauza a venit la timp şi i-a permis lui Herrera să regleze anumite lucruri în echipa sa. Astfel, dominarea celor de la Milan a devenit doar una teritorială, în timp ce contraatacurile nerazzurrilor creşteau în periculozitate odată cu trecerea timpului. Inevitabilul s-a produs în minutul 70, când Facchetti a trecut uşor de Schnellinger (tot el) şi apoi l-a învins pe Vecchi cu un şut puternic pentru 2-1. Avea să fie şi rezultatul final, iar Inter putea sărbători primul succes în faţa marii rivale după şase meciuri în care reuşise să obţină o singură remiză.

"Cred că a câştigat echipa mai în formă, echipa mai bună în acest moment", a fost verdictul dat de vicepreşedintele celor de la Inter, celebrul Peppino Prisco. La rândul său, Herrera era extrem de satisfăcut de faptul că revenise în derby cu o victorie. "Suntem fericiţi, pentru că am câştigat după şase derby-uri şi dedicăm victoria fanilor noştri. Milan a dominat teritorial, dar noi am fost superiori din punct de vedere al ocaziilor create. Fotbalul se joacă pe goluri, rezultatul este unul corect", a spus "Magul".

De celalată parte, Rocco nu a primit foarte bine înfrângerea. A acceptat cu greu să discute cu jurnaliştii, cu care oricum nu avea o relaţie foarte bună, şi a făcut-o doar la insistenţele preşedintelui clubului. "A fost un meci frumos, pe care ar fi trebuit să-l câştigăm. Aş vrea să ştiu şi eu cum am fost atât de expuşi contraatacurilor celor de la Inter. Asta am discutat cu jucătorii în vestiar", a declarat, nervos, "El Paron".

În cele din urmă, nu a fost un sezon reuşit pentru nici una dintre cele două echipe. Lazio a făcut istorie şi a câştigat primul său titlu, în timp ce Bologna s-a impus în Cupa Italiei, unde a eliminat ambele milaneze. Inter a terminat doar pe 4 în campionat, în timp ce Milan s-a clasat a şaptea, a pierdut finala Cupei Cupelor, în faţa est-germanilor de la Magdeburg, şi a rămas în afara cupelor europene. Orgoliul rossonerilor a avut şi mai mult de suferit, pentru că au pierdut şi celelalte trei întâlniri directe cu Inter din acea stagiune (1-5 în returul din Serie A; 0-1 şi 1-2 în Cupă).

Epilog (Cu bicicleta de la stadion)

Dat fiind contextul, a existat temerea că plecarea de la stadion ar fi putut da naştere unui adevărat haos. Dar cei 80.000 de spectatori nu au provocat dezordini. S-au urcat în tramvai sau şi-au aşteptat liniştiţi rândul să-şi ia bicicletele cu care veniseră. Ultimul a plecat Walter Cornaggia, după ce îşi făcuse datoria şi oferise publicului indicaţiile necesare la ieşire. Prima duminică de austeritate ajunsese la final.

Lucrurile au reintrat în normal în martie anul următor, când prima criză a petrolului s-a încheiat, iar maşinile au reapărut la San Siro. Doar pentru bătrânul Walter nimic nu s-a schimbat. El a continuat să facă acelaşi drum pe bicicletă.