Artem Milevsky este unul dintre cele mai mari nume sosite în această iarnă în Liga 1. În vârstă de 31 de ani, ucraineanul a jucat 9 ani la Dinamo Kiev și a strâns 50 de selecții la națională. A jucat în Champions League și la Campionatul Mondial, a fost ofertat de Liverpool, a câștigat patru titluri de campion și a ieșit de două ori cel mai bun jucător al Ucrainei.

Prima întrebare care vine automat după lecturarea acestui CV sumar e ce caută în România? Și, mai ales, la Chiajna? Răspunsul ar putea fi chiar cel dat de el la finalul interviului care urmează. Un interviu deschis, în care fostul star de la Dinamo Kiev vorbește de cei care i-au fost colegi, Cernat și Ghioane, de Mircea Lucescu, de cum a observat că naționala României nu mai are staruri și spune ce l-a uimit în România și în fotbalul românesc, unde a remarcat, însă, câțiva fotbaliști foarte interesanți.

Digi Sport: Cum ai ajuns în România?
Artem Milevsky: Agentul meu m-a sunat și mi-a spus despre Chiajna. Am înțeles că m-au vrut și președintele, și antrenorul, iar echipa nu e rea. Am venit să joc fotbal și să ajut clubul. Pentru mine e un nou pas în carieră, e foarte interesant.

Ce știai despre România?
Pentru mine a fost o surpriză mare când am ajuns aici și am văzut că România e o țară atât de mare. Nu-mi vine să cred... 25 de milioane de locuitori, cred...

Te așteptai la o țară mai mică?
Da, credeam că e ceva de dimensiunea Croației, dar e mult mai mare. A fost o surpriză uriașă pentru mine. Și Bucureștiul e un oraș foarte frumos. Clădiri foarte vechi alături de unele moderne, aduce un pic cu Kiev. Sunt multe locuri interesante, așa că mă simt foarte bine. Sunt aici deja de o lună și îmi place totul, credeți-mă. Echipa, președintele, antrenorul, totul e ok. Mă bucur că am venit.

Ce te-a mai suprins aici?
M-a uimit faptul că sunt atât de multe televiziuni de sport. Se vorbește atât de mult despre fotbal... Non-stop. În fiecare zi discuții, discuții, discuții. Sunt multe emisiuni de fotbal, e ca în Germania, ca în Italia, ca la Sky Sport! Felicitări pentru acest lucru! Se face o atmosferă foarte bună în jurul fotbalului.

Cum ești din punct de vedere fizic?
Am jucat 90 de minute, am alergat aproape 12 km, ceea și pentru mine e o mică supriză. Mă simt bine și chiar sunt foarte bucuros pentru nivelul la care sunt.

Ai luat deja contact cu fotbalul românesc, cum ți se pare la primele impresii?
Am văzut câteva partide la tv, cum a fost Steaua - Dinamo. La meciul de Cupă, Steaua a jucat cu echipa a doua, am înțeles, și, în opinia mea, a fost mai bună decât Dinamo, a avut mai multe ocazii. Mi-a plăcut de acest tip, numărul 10 de la Steaua, Stanciu. E tânăr și cred că poate ajunge un jucător mare. De asemenea îi știu pe Marica și Mutu, ei sunt deja legende. Mi-a mai plăcut Palic, de la Dinamo, croatul, și el e bun. Și Gnohere, atacantul de culoare de la Dinamo, e foarte puternic, m-a impresionat. Aveți în România jucători foarte interesanți, credeți-mă.

Te așteptai să-l găsești pe Mutu jucând în România?
Așa e viața. Poate e o surpriză pentru mulți și că eu am venit să joc în România, dar aceasta e viața, acesta e fotbalul.

Te gândești să joci pentru o echipă mare din România în sezonul viitor, cum ar fi Steaua sau Dinamo?
Da, bineînțeles. Dacă voi da pase decisive, voi marca și voi juca foarte bine, de ce nu?

Ai jucat mulți ani la Dinamo Kiev, unde ai avut și colegi români. Cum era Florin Cernat?
Când am început eu să joc fotbal, el era mai mare decât mine, avea 20-21 de ani, era numărul 10 la Dinamo Kiev, avea un picior stâng incredibil. Și vreau să-i transmit acum: ”Flo, te salut! Îmi aduc aminte de tine, ești un tip grozav”. De asemenea și Tiberiu Ghioane, a fost un fel de copil minune la Kiev. Un jucător foarte interesant, vreau să-l salut și pe el.

L-ai văzut jucând acum pe Cernat la Viitorul?
Da, într-un joc în repriza a doua. E în continuare la fel, așa cum îmi aminteam de el. Piciorul stâng, centrări, pase, totul e la fel, chiar dacă are acum 36 de ani, pare neschimbat.

Ce alți jucători români mai știi?
Poate am mai jucat în Ucraina împotriva lui Eric Bicfalvi, e acum la Dinamo. Era foarte bun, a marcat multe goluri la Luțk. E un jucător bun, nu un star, dar are calități.

Dar Mircea Lucescu? A fost rivalul tău atâția ani.
Da, dar îl admir foarte mult. Pentru că atunci când jucam împotriva lui în Șahtior – Dinamo Kiev, erau meciuri mari. Mircea e acum ca un bunic, merge așa (se clatină ca să arate). Dar e o persoană foarte plăcută și de fiecare dată când ne-am întâlnit ne-am salutat și am vorbit, e un antrenor incredibil, o legendă.

Ai jucat și împotriva naționalei României. Ce-ți aduci aminte din acele partide?
E foarte greu să joci împotriva jucătorilor români, sunt ca cei din Cehia, genul acesta de fotbaliști. Arțăgoși, nu se lasă, te lovesc mereu, nu e simplu deloc cu ei.

Crezi că Ucraina e mai bună decât România acum?
Da. Pentru că avem jucători buni, o generație bună. O echipă puternică, îi avem pe Konoplianka, Yarmolenko. Iar în echipa voastră națională de acum nu aveți staruri. Dar e un grup puternic, dovadă că mergeți și voi la Euro.

Te mai gândești la naționala Ucrainei?
E o întrebare foarte dificilă pentru mine. Normal că mă gândesc, dar trebuie să joc foarte bine aici și vom vedea. Bineînțeles că sper și la Euro, dar am nevoie să înscriu multe goluri.

S-au spus multe lucruri de-a lungul timpului despre modul în care ți-ai gestionat viața extrasportivă. Ce sfat ai da unui jucător tânăr? Ce să facă și ce nu?
Când te antrenezi, trebuie să dai sută la sută, să te concentrezi total pe muncă. Dar legat de ce e în afara fotbalului, nimeni are dreptul să-ți spună că trebuie doar să stai acasă, să bei lapte și să mănânci. Nu. Dacă vrei, poți să ieși și să-ți petreci timpul cu prietenii, dar într-un mod inteligent.

Nu regreți nimic din ce ai făcut?
Altă întrebare, te rog...

Ultima atunci. La ce să ne așteptăm de la tine în acest sezon?
Am început cu un gol în primul meci, sper s-o țin tot așa. Cât mai multe goluri și pase decisive, pentru asta am venit aici. Și să ajut Chiajna să se salveze de la retrogradare.