Exclusiv Gică Popescu face dezvăluiri despre blaturile din fotbal. ”Mi s-a propus să aranjez meciuri”
28.09.2016, 13:00Invitat în emisiunea Fotbal Club, de pe Digi Sport 1, Gică Popescu a vorbit despre blaturile din fotbal și recunoaște că i s-a propus să ia parte la astfel de meciuri.
SuperLiga: Dinamo - Voluntari, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Real Sociedad - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 2
Fostul căpitan al echipei naționale a dezvăluit că în perioada în care evolua în străinătate a refuzat mai multe propuneri de a aranja meciuri.
”Am avut propuneri când am jucat în străinătate pe bani mulţi să aranjez meciuri. Nu erau pentru pariuri, nu se juca la pariuri pe vremea respectivă. Nu am dat curs niciodată unei asemenea propuneri.
Dar nu pot să dau mai multe amănunte, pentru că nu am probe. Şi dacă nu ai probe, nu are niciun rost să vorbeşti. Eu am fost mereu corect şi nu m-am implicat în blaturi. Înainte de '89 se mai făceau anumite propuneri”, a declarat Gică Popescu, la Fotbal Club.
În străinătate, Gică Popescu a evoluat pentru PSV, Tottenham, Barcelona, Galatasaray, Lecce și Hannover 96.
Gică Popescu a dezvăluit și cum erau motivați jucătorii de la Craiova când întâlneau Steaua sau Dinamo.
”Eu mereu am jucat pe prime. Când jucam contra lui Dinamo, dădea Steaua bani, iar când jucam contra Stelei, dădea Dinamo bani. Luam prime din ambele părţi”, a mai spus Popescu.
În campionatul intern, Gică Popescu a evoluat pentru Universitatea Craiova, Steaua și Dinamo.
Etichete: gica popescu , blaturi in fotbal , popescu balturi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia produce deja mai multe arme și echipamente militare decât are nevoie pentru războiul său...