Cehul Tomas Berdych şi francezul Jo-Wilfried Tsonga au refuzat să fie rezerve la Turneul Campionilor, care va debuta duminică, la Londra, în direct la Digi Sport.

Berdych şi Tsonga s-au clasat pe locurile 10, respectiv 12 în clasamentul ATP Race to London. Fiind primii jucători necalificaţi, cei doi ar fi trebuit să fie rezerve la turneul la care participă cei mai buni opt tenismani din lume.

În aceste condiţii, locul lui Berdych va fi luat de belgianul David Goffin, în timp ce Tsonga va fi înlocuit de spaniolul Roberto Bautista Agut.

Tomas Berdych a explicat într-un mesaj pe twitter că nu poate merge la Londra deoarece medicii i-au recomandat o pauză de două săptămâni, după care urmează "să vadă ceea ce va face cu apendicele său". Berdych a câştigat în acest an un singur turneu, la Shenzhen (China), în luna septembrie.

Turneul Campionilor va decide cine va încheia anul în fruntea clasamentului ATP: Andy Murray, care a trecut pe primul loc chiar în această săptămână, sau Novak Djokovic.

Scoţianul va juca în Grupa McEnroe, alături de elveţianul Stanislas Wawrinka, nr. 3 mondial, japonezul Kei Nishikori (nr. 5) şi croatul Marin Cilic (nr. 7), în timp ce sârbul va evolua în Grupa Ivan Lendl, din care mai fac parte canadianul Milos Raonic (nr. 4), francezul Gael Monfils (nr. 6) şi austriacul Dominic Thiem (nr. 9). Primii doi clasaţi în fiecare grupă se vor califica în semifinale.

Turneul Campionilor se joacă în perioada 13-20 noiembrie, ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport.

Din 2017 vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL TRANSMISIILOR