• România, Liga 1, Etapa 22: FCSB - Viitorul (duminică, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Spania, La Liga, Etapa16: Barcelona - Deportivo (duminică, ora 21:45, Digi Sport 2)

Caroline Garcia este una dintre cele mai în formă jucătoare din acest moment, după ce, săptămâna trecută, a câștigat titlul la Wuhan, iar, acum, s-a calificat în finala de la Beijing, acolo unde se va duela cu viitorul nr. 1 mondial, Simona Halep.

Datorită rezultatelor de la ultimele turnee, franțuzoaica de aproape 24 de ani are mari șanse să ajungă la Turneul Campioanelor din Singapore. De altfel, în cazul în care va produce surpriza și se va impune duminică în fața româncei, ea va trece peste Johanna Konta și va urca pe locul opt în WTA Race.

În caz contrar, Garcia va avea nevoie de un nou rezultat foarte bun săptămâna viitoare, la un alt turneu chinezesc. Este vorba despre Tianjin Open, acolo unde va fi principală favorită și urmează să o întâlnească în primul tur chiar pe Maria Sharapova, beneficiară a unui wild card.

În acest moment, Konta și Garcia sunt despărțite de 165 de puncte. Prin urmare, dacă jucătoarea din Franța va pierde finala cu Halep, ea va avea nevoie să câștige la Tianjin.

Simona Halep, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Caroline Wozniacki, Venus Williams și Jelena Ostapenko și-au asigurat deja calificarea la Turneul Campioanelor, competiție care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport, în perioada 22-29 octombrie.

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT