Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 4 mondial şi cap de serie nr. 2, a fost eliminat vineri în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Beijing, dotat cu premii totale de 2.915.550 dolari, de bulgarul Grigor Dimitrov, nr. 20 mondial, care l-a învins în două seturi, 6-2, 6-4, într-o oră şi 33 de minute. 

Cu 32 de greşeli neforţate, doar 16 lovituri câştigătoare, 15 mingi de break cedate (bulgarul a câştigat primele ghemuri pe serviciul spaniolului), Nadal, care nu s-a aflat în cea mai bună formă săptămâna aceasta la Beijing, primul turneu la care a participat după eliminarea din optimile de finală de la US Open, nu a reuşit să-i facă faţă lui Dimitrov, în faţa căruia a pierdut pentru prima dată în carieră. Până acum, bulgarul înregistrase şapte înfrângeri la rând în faţa spaniolului, ultima la Basel în 2015. 

Dimitrov, aflat la a doua semifinală la rând în China, după cea de la Chengdu săptămâna trecută, va juca în penultimul act al competiţiei de la Beijing împotriva canadianului Milos Raonic, nr. 6 mondial şi favorit numărul 3, învingător vineri în două seturi, 6-3, 6-4, în faţa tunisianului Malek Jaziri.

Semifinalele de la Beijing:

Andy Murray - David Ferrer

Milos Raonic - Grigor Dimitrov