Noi şi Mondialul. Mondialul fără noi

Începe Campionatul Mondial din Brazilia. Va fi o lună plină de fotbal în direct, de emisiuni despre fotbal, vom vedea cei mai buni jucători ai momentului, cu unele amendamente, luptându-se pentru glorie și pentru recunoașterea valorii lor. Vom vedea cele mai bune echipe naționale ale momentului, iar aici cred că nu prea există loc de discuții, disputându-și cel mai râvnit trofeu rezervat ”naționalelor”.

Am văzut de curând la TVR o serie de emisiuni despre prezențele României la turneele finale. Habar n-am dacă au fost reluări ori emisiunile au fost realizate special cu această ocazie. Nimic nu m-a putut lămuri în prezentarea lor, bănuiesc totuși că au fost reluări. Nu asta e important. Important e că am revăzut momente plăcute, când contam și noi, când apăream și noi în grupajele de știri. Vom avea, timp de 30 de zile, timp suficient să dezbatem, căci dezbaterile au devenit sportul nostru național, cine a fost cel mai bun, cine n-a fost cel mai bun, cine a fost surpriza, cine a produs surpriza neplăcută. Dar vom avea timp să ne gândim și la o idee, care poate ne va trece, măcar pasager, prin minte: oare cum ar fi arătat România la acest turneu final?

Din păcate, în ultimul timp, asta e tot ce ne-a mai rămas, din punct de vedere fotbalistic. Să ne imaginăm. Să-l trezim din somn pe “dacă”, să-l reactivăm pe “parcă”. Şi să-l repunem în drepturi pe “poate”. Şi să ronţăim, la o bere, iluziile.

E posibil ca România să fi putut arăta bine. E posibil să fi fost în stare de o surpriză. E posibil să fi făcut chiar mai multe puncte într-o grupă a morţii față de acum 6 ani, la Euro. Iată, dacă mai aveți chef să vi se aducă aminte, 6 ani au trecut de la ultimul nostru turneu final și 16 ani de la ultimul nostru Mondial. Problema nu e ce ar fi putut şi ce n-ar fi putut. Problema e cum să facem să aflăm lucrul ăsta.

Noi, în general, la turneele finale nu arătăm rău. O să spuneți că la Euro 2008 am arătat rău. Eu n-aş fi chiar atît de sever. A fost totuşi o grupă “a morţii”, în care, cu campioana mondială, cu vicecampioana mondială şi cu Olanda, care nu e oricine în fotbal, am făcut două puncte şi am stat într-un penalty să ne calificăm în “sferturi”. De acord, n-am jucat cel mai estetic fotbal, de acord, n-am atacat, de acord, n-am prea tras la poartă, de acord, n-am dat gol decât din întâmplare. De acord cu toate. Dar trebuie să fim de acord că nici nu mai reprezentăm mare lucru în fotbalul de azi. Dacă am reprezentat odată ceva, a fost graţie unei generaţii de excepţie, a unor conjuncturi, a şansei care ne-a ocrotit şi a lui Hagi. Pe care nu-l mai avem, la fel cum şi şansa a început să ne ocolească, la fel cum şi conjuncturile au început să ne fie defavorabile. Nu suntem o mare putere în fotbal, nu suntem nici măcar o mică putere în fotbal şi ar trebui să ne asumăm acest adevăr. O calificare la un turneu final ar trebui privită ca un mare premiu, nu ca o obligaţie de serviciu, aşa cum e pentru Spania, Germania, Franţa, Italia şi celelalte. Îmi amintesc cum irlandezii, acum doi ani la Euro, au putut să se bucure şi să cânte pentru echipa lor, la finalul a trei partide în care au dat un gol şi au încasat 9. Au făcut-o pentru că-şi dau seama cine sunt în fotbal şi ce aşteptări trebuie să aibă.

Nu știu alții, dar eu n-am putut să revăd finalul meciului cu Suedia din 1994. După golul lui Răducioiu, cel de 2-1, am schimbat programul. În curând se vor împlini 20 de ani de atunci. N-avem ce sărbători, căci nu prea ai cum să sărbătorești un eșec. Dar ne vom reaminti, vorba unui film care, coincidență a rulat și el zilele astea pe un program, că am fost și noi cândva fotbaliști și tineri.

P.S.
Despre Mondial vom aveam timp să vorbim zilnic, la Digi Sport Mondial. În fiecare seară, după primul meci al zilei și până la al doilea, timp de aproape un ceas, vom încerca să vă spunem nu ce s-a întâmplat, căci asta deja o să știți, ci de ce s-a întâmplat.

Eu unul merg, în ordinea asta, pe mâna Braziliei, a Spaniei, a Germaniei și a Argentinei. Fără să exclud din calcule Italia. Mi se pare că Brazilia, ca țară gazdă, cu toate avantajele ce decurg de aici, mai ales în contextul tensionat în care se dispută acest turneu final, pleacă prima pe o ipotetică grilă de start. Chit că în atac nu strălucește ca Argentina, Brazilia are totuși o echipă echilibrată. În mod normal, cele 4 de care vorbeam mai sus ar forma semifinalistele. Surprizele sunt însă și posibile și probabile. Ba chiar, aș zice, și dorite, ca să avem și noi ce discuta.