Ole, ole, ole, Cholo Simeone!

E omul momentului. Antrenorul acestei perioade. ”The Special Sime-One”. Diego Simeone a reușit până la urmă ceea ce foarte puțini credeau că se poate întâmpla, și anume să oprească monopolul pus de Barcelona și Real Madrid pe campionatul Spaniei în ultimii 10 ani. Ultimul club care izbutise asta fusese Valencia, în 2004, cu Rafa Benitez pe atunci pe bancă. Traiectoria lui Rafa o știm, traiectoria lui Cholo Simeone încă nu. Deocamdată nimeni și nimic nu par a sta între argentinian și Atletico Madrid. Legătura pare indestructibilă, dar fotbalul e atât de imprevizibil încât niciodată nu poți folosi cuvântul ”certitudine” fără teama că s-ar putea să te păcălești.

Atletico Madrid e echipa momentului. O campioană a Spaniei mai mult decât meritată. Serialul de mare succes ”Când va cădea Atleti?” a ajuns deja la ultimul episod. Din august se tot spune asta, din august cei care considerau că Atletico nu are forța de a duce până la final bătălia cu Real și Barcelona așteaptă ca evenimentele să le confirme supoziția. Și uite că nu s-a întîmplat. În mai anul trecut, Atletico lua Cupa pe ”Santiago Bernabeu” în fața Realului. Acum a luat campionatul pe ”Camp Nou”, în fața Barcelonei. Ceva mai înainte, bătuse în Champions League, pe ”Stamford Bridge”, Chelsea-ul lui Jose Mourinho. Și mai înainte eliminase Milanul și Barcelona. Branduri unul și unul, care n-au putut face față noului model impus de Atletico.

Pentru că, da, Atletico a impus un model. Și Diego Simeone de asemenea. Pe care mulți vor dori să-l copieze, pentru că Atletico și Simeone au arătat că în lumea asta în care banii fac și desfac, un club cu un buget de 3 mai mic decât coloșii Real și Barcelona le poate bate pe amândouă. Atletico a avut mai puțini bani, semnificativ mai puțini bani, dar avut mai multe iluzii, semnificativ mai multe iluzii. N-a avut bani, dar a avut fani. Anii de-a rîndul ei, fanii lui Atletico, și-au înghițit umilințele, inclusiv, sau mai ales, în anii de purgatoriu în Segunda, și-au digerat dezamăgirile și au sperat la o soartă mai bună. Multă vreme, duelurile lui Atletico cu Real și Barcelona erau mai degrabă oarecare pe harta fotbalului european. Meciuri doar de orgoliu pentru suporterii lui Atleti, obligații de serviciu pentru bogații de pe ”Bernabeu” și ”Camp Nou”. Vremurile s-au schimbat. Real și Barcelona au rămas aceleași, în schimb Atletico a crescut uluitor sub comanda lui Diego Simeone, un tip pentru care verbul ”a renunța” nu există în vocabular.

În 3 ani, Simeone a transformat pe Atletico într-o mașină de câștigat meciurile. Nu puțini au fost cei care au tot spus, de-a lungul acestui sezon, că Atletico joacă precum o echipă mică. Nu vreau să intru în această dezbatere, despre teoria meritului în fotbal am mai vorbit pe acest blog. Pot fi de acord cu această idee, cum că Atletico joacă de multe ori ca o echipă mică. Dar mă simt nevoit să aduc o completare: Simeone a făcut din acest stil o artă. Pe undeva, Atletico e cea mai mare echipă dintre cele mici.

Am vorbit mai sus despre modelul pe care-l oferă Simeone și Atletico. Nu știu însă dacă el poate fi pus în aplicare oriunde. La fel cum nu știu ce succes ar avea Simeone la o echipă presărată de vedete. Vi-l imaginați la Real Madrid antrenîndu-l pe Cristiano? Eu nu prea. La Barcelona pe Messi? Imposibil. La Manchester United? Greu de crezut. La City pe Aguero și Toure? Și mai greu. La PSG pe Ibra? Nici atât. La Bayern pe Ribery? Nici vorbă. Am scos în față marile branduri ale fotbalului actual. Singura zonă în care Simeone s-ar regăsi cred cu ușurință e fotbalul italian, a cărui filozofie o cunoaște și o îmbrățișează deseori. Inclusiv la Juventus, parcă parcă l-aș putea vedea. Sigur, ceea ce am făcut mai sus e un fel de SF, o presupunere, un joc. Deocamdată Simeone e la Atletico și cred că e cea mai bună simbioză existentă în fotbalul de azi.

”Cholo” a impus un nou sistem. Acela bazat pe disciplină, pe curaj, pe spirit, pe iluziile de care vorbeam. Pe ”cojones”, preiau cuvântul din spaniolă, ca să-l pot folosi ca atare. 11 fotbaliști solidari, alergând ca apucații din primul în ultimul minut, așa a fost Atletico pe tot parcursul acestui sezon. O demonstrație a teoriei că degeaba ai staruri, dacă n-ai echipă. Marea Barcelona a lui Guardiola, la a cărei prăbușire am asistat în acest campionat, l-a avut pe Messi stelar, dar a avut și alți 10 oameni în jurul lui dispuși, ca și el în acea perioadă, să alerge cât îi țineau plămânii și să aplice ceea ce le spunea antrenorul. Erau subjugați unui concept, dar o făceau cu drag, pentru că erau convinși că e cel mai bun. Așa e acum la Atletico. Jucătorii fac exact ce le cere Simeone, pentru că și-au dat seama, au probat în atâtea situații, că Simeone știe ce spune și ce face.

”Ole, ole, ole, Cholo Simeone!”. E hitul preferat al fanilor lui Atletico. Un hit demn de Eurovision-ul fotbalului. Un răspuns dat tuturor celor care cred că banii câștigă trofee. ”Si se cree y se trabaja, se puede ganar”. E fraza motto a lui Simeone. Am auzit-o de atâtea ori spusă de el, mai nou a fost preluată și de jucătorii lui. ”Dacă într-adevăr crezi și muncești, poți câștiga”. Să crezi e important, să muncești e capital. Una fără alta nu funcționează.

Și a mai tot repetat Simeone ceva: ”Partido a partido”. Meci după meci. Teritoriu după teritoriu. Așa a câștigat războiul din Primera. Mai are înainte o partidă. Finala Champions League de la Lisabona. În față îi stă Real Madrid, colosul cu bani mulți și cu staruri. E o finală și se poate întâmpla orice, la fel cum, pe ”Camp Nou”, sâmbătă, dacă Messi era un pas în spate la acel gol anulat, Atletico putea pierde titlul. În august anul trecut, când o caracterizam pe Atletico drept ”cea mai bună echipă din lume fără minge”, mai scriam, textual: ”Vi se pare, în momentul ăsta, că Bayern, Dortmund, cele două din Manchester, Arsenal, Chelsea, Juventus, PSG, Barcelona sau orice altă echipă vedeți mai sus în lista favoritelor la câștigarea Champions League e sigură de calificare într-o dublă cu trupa lui Simeone? Mie nu”. Reformulez acum întrebarea: Vi se pare că Real Madrid e favorită în fața lui Atletico? Mie nu.