A trecut vremea hei-rupului în fotbalul românesc!? 

Trebuie să recunosc că mi se pare ciudat la început de an calendaristic că Astra şi Petrolul sunt implicate într-o luptă în trei cu Steaua pentru cucerirea titlului. Abia mă familiarizasem cu CFR-ul...Dinamo, mai ales Rapid sunt rămase undeva în cotloanele memoriei afective şi rezonează ca un ecou nostalgic. Mai ales în cazul Rapidului am sentimentul acela pe care îl ai faţă de cineva apropiat, despre care ştii că suferă de o boală incurabilă. Cât mai e în viaţă încerci să-i accepţi plecarea, să te împaci cu ideea, dar odată dus eşti tentat să îi negi absenţa.

Mircea Lucescu, omul care a influenţat decisiv destinul celor două echipe ce azi nu mai sunt protagoniste, sintetiza cu o oarecare doză de subiectivism prezentul: „Salvarea de la faliment a lui Dinamo este echivalentă cu câştigarea titlului”. Nuanţa fiind aceea că Negoiţă, artizanul actualului Dinamo este rudă cu poate cel mai bun prieten şi în orice caz vechiul partener de afaceri al marelui antrenor, Constantin Anghelache. Nimeni altul decât „executivul” câinilor. „Rapid se găseşte în această situaţie din cauza suporterilor care l-au împins pe George (n.r.-Copos) să plece prin felul cum s-au manifestat la adresa lui, într-un moment delicat, la acel proces”. Pentru cei ce nu îşi mai amintesc patronul de atunci al giuleştenilor a avut parte la tribunal de o galerie ad-hoc a giuleştenilor care l-a contestat vehement, urându-i ce e mai rău. Acela ar fi fost declicul. Ce omite Lucescu senior să amintească e că şi până în acel moment Copos se distanţase dramatic de Rapid şi că reacţia, altfel extremă, a venit ca urmare a acestui fapt.

În fine, Dinamo şi Rapid nu mai sunt altceva decât acolade ale unei paranteze. Steaua este constanta şi oricât ar fi ea de antipatică unora, trebuie recunoscut ce este al lor. Dat Cezarului ce-i al Cezarului! Anume faptul că acest brand a supravieţuit, indiferent de epoci, de patroni, de crize. E meritul actualei conduceri, a patronatului, care indiferent de circumstanţe au găsit resursele să ţină steagul sus. Pentru asta tot respectul. Copos, Borcea şi alţii ca ei, „hărţuiţi” de procurori au renunţat fără regrete la „farmecul vieţii”, la “raţiunea de a fi”. Cu mult înainte de a se da o sentinţă definitivă în procese în care au ajuns din cauza lor şi a nimănui altcuiva. Omul care deţine Steaua, din contră! Privat fiind de libertate, îşi consumă energia şi minutele pe care le are pentru a vorbi cu apropiaţii, în scopul de a menţine Steaua sus. Că din asta câştigă devine un amănunt bazat pe un management abil. Asta înseamnă să investişti şi altceva în afară de bani, anume pasiune.

Revenind la Petrolul şi Astra, mi se par două proiecte diametral opuse cărora le doresc să nu aibă efemeritatea Oţelului, sau mai rău a Urziceniului. Ploieştenii se bazează pe un bazin de suporteri fanatici şi dedicaţi, în care autorităţile locale cred că văd potenţiali electori. Trăiesc o clipă de graţie, cu un antrenor efervescent şi motivator, care a reuşit să formeze un lot solid şi care propune un fotbal modern şi plăcut ochiului. Giurgiuvenii au ajuns în această postură din ambiţia nebună a unui potent afacerist de a realiza într-un judeţ de care e legat afectiv un proiect solid din punct de vedere fotbalistic. A investit în expertiza unui manager priceput şi e gata şi în continuare să verse sume considerabile din dorinţa de a se bate cu cea mai titrată formaţie din fotbalul nostru. Lucru deloc de neglijat, un numitor comun al celor două formaţii ce  în 2014 se vor lua la trântă cu echipa lui Reghecampf, este faptul că dispun de baze ultramoderne de antrenament şi de joc. Acesta poate fi un alt început. Mă refer la echipe conduse de oameni care conştientizează faptul că pentru a reuşi e nevoie de un proiect, de viziune, de răbdare, de investiţii care se amortizează în timp şi de câştiguri care vin numai dacă toate cele enumerate mai sus se fac cu cap. Vremea tunurilor, a hei-rupurilor, finanţatorilor de carton a trecut!