Simona în joc de gleznă

Ce diferenţă între Wimbledon şi Melbourne. Şi nu mă refer nici la climă, nici la suprafaţă, continent, meridian sau fus orar.

Punctul de reper e constituit de un meci de tenis între Eugenie Bouchard şi Simona Halep. În iulie 2014, şi canadianca şi românca aveau încă statutul de revelaţie, de surprize plăcute, de tinere abia pătrunse în topul tenisului mondial. Una la 20, cealaltă la 22. De ani. Simona era de atunci în primele 5. Şi acolo a rămas. Chiar dacă mulţi, unii continuă şi acum, vorbeau despre conjunctură şi despre hazard. Se îndoiau de Constanţa constănţencei, ca să nu ratez un joc de cuvinte tocit în evidenţa lui. Dar tot îmi place. Chit că ridic la fileu o minge heiterilor de serviciu, care abia aşteaptă să (o) jignească.

În fine. Revin! Cred că meciul din dimineaţa asta de ianuarie în 2018 a fost cel mai elocvent. Pentru cât a progresat Simona, pentru cât a acumulat ea, pentru cât a muncit. A fost atât de evidentă victoria ei, atât de clară şi de fără istoric. Cu fiecare lung de linie, cu fiecare serviciu Simona transmitea tuturor că talentul nu e suficient, că trebuie dublat de ore şi ore de muncă, tenacitate, seriozitate şi dorinţă nebună de a reuşi. Nu a fost doar o lecţie de tenis, ci şi una de viaţă în sport. Mai ales pentru Eugenie cea cu calităţi native la nivelul româncei, demonstrate acum patru ani. Prin ce face în orice moment pe teren, la antrenamente şi în meciuri, Simona dovedeşte că e în categoria celor dăruiţi pentru performanţă. Nu se lasă copleşită de zecile de milioane din conturi şi se automotivează continuu, găseşte resurse să tragă efectiv de ea, îşi fixează target-uri şi le atinge. Înainte de tot, de calităţi, de bucuria pe care ne-o aduc prin victorii, de evoluţiile încântătoare, eu unul de asta admir astfel de oameni. Şi cred că asta îi diferenţiază de ceilalţi. Faptul că nu se opresc, că se sacrifică, deşi ar putea duce o viaţă fără griji. Fiecare dintre noi a auzit cel puţin o dată „Dacă dau lovitura la pariuri, la loto sau primesc o moştenire picată din cer, nu mai vin la serviciu, etc”. Cei ca Simona îşi permit totul dar înfruntă rutina, cotidianul şi greutăţile, pentru că fac din şi cu pasiune totul. Măcar de aia şi ar trebui respectată mai mult.

Înapoi la Australian Open. După primele ghemuri era clar deznodământul, aşa că de obicei vibrând la fiecare punct, m-am trezit exclamând fericit undeva în setul doi atunci când Simona a frânat pe glezna afectată în meciul din primul tur. A ţinut! Ieşită din formă şi din ritm, Bouchard a arătat paraşutată pe teren şi nu înţelegea ce e cu ea acolo. Fără repere şi cu lovituri decisive menite să găsească colţurile, dar sfârşind invariabil în aut. Timp de refacere şi următorul pas cu americanca Davis, 76 WTA. Arată bine glezna, se simte bine Simona şi lucrurile par în grafic.

Ana Bogdan e bonus. Victoria ei a fost cu atât mai entuziasmantă cu cât a venit după ce a revenit de la 1-6 în primul set. Simona e constanta. Lângă ea apar Irina, Sorana, Monica, Mihaela. Acum Ana. Avem o generaţie de vis în tenisul feminin şi în mod normal ar trebui să ne batem pentru FED Cup într-o zi...