Plăcerea de a (te) juca

Nu pot să ocolesc un subiect de actualitate care pe noi românii ne umple de mândrie. Simona Halep. Sportiva fenomen a tenisului mondial din ultimele 6 luni care câştigă turnee pe orice suprafaţă.

La fiecare interviu am remarcat la Simona un cuvânt care revine, iar şi iar, de fiecare dată, şi care poate părea doar o “scuză” pentru parcursul ei extraordinar din ultima vreme. PLĂCERE! Simona joacă de fiecare dată cu PLĂCERE! Orice teren/oraş/ adversar/minge/ este o PLĂCERE! La 22 de ani aşa şi trebuie să fie. Totul din plăcere.

Plăcere nu înseamnă şi …uşor. Nu! Munca la antrenamente până îţi intră o lovitură,  depărtarea de familie, chiar înfrângerile care fac parte din joc şi viaţă. Dar peste toate treci mai uşor când faci totul cu placere, cu bucurie că ai mai avansat un pas, că astăzi ai fost un pic mai bun ca ieri, chiar dacă nu ai câştigat un trofeu. Puterea mentală a acestei tinere şi inteligenţa ei o vor duce departe sau …cât va avea plăcere.

Cunosc cazuri de sportivi tineri care au fost forţaţi de mici să câştige de fiecare dată, că locul 2 este o ruşine etc. şi au pierdut plăcerea de a se duce la antrenament de a concura, de a se autodepăşi, pentru că performanţa nu se încheie atunci când esti cel mai bun la juniori şi suferi primele înfringeri la seniori.

Părinţii şi antrenorii sunt cei care trebuie să cultive plăcerea de a face sport. Iar performanţa este în prima fază o execuţie bună, un punct câştigat sau victoria la un adversar considerat mai bun, fără ca asta să însemne şi trofeul suprem.

Citeam în cartea lui Ioan Chirilă “Ar fi fost prea frumos” despre plăcerea pe care o simţea şi Ilie Năstase la începutul carierei sale internaţionale, când se bucura de fiecare dată când învingea un adversar mai bine cotat fără ca în final să câştige şi turneul.

La începutul anului Simona Halep a pierdut în câteva turnee la sportive mai slab cotate, dar ea a înţeles că avea o temă în acele meciuri mai ales că de puţină vreme schimbase antrenorul şi nu a făcut din asta un capăt de ţară. A rămas cu plăcerea de a juca din care mai târziu vine şi plăcerea de…a câştiga !

Câţi dintre copiii de astăzi, care sunt deja angrenaţi în practicarea unui sport se mai duc la antrenamente cu plăcere, în ciuda faptului că trebuie să se trezescă poate mai devreme, să renunţe la o petrecere sau să reţină materia de la şcoală mai repede decât colegii pentru a avea timp şi de PLĂCEREA DE A SE ANTRENA ?

Şi până la urmă ce este sportul ? O joacă luată încetul cu încetul în serios păstrând copilului şi tânarului PLĂCEREA de mișcare.