VIDEO David Beckham a lovit iar, dar nu oricum: două goluri de GENERIC pentru englez
16.07.2012, 12:28Britanicii au ce regreta după ce Stuart Pearce a decis să nu-l cheme pe David Beckham în lotul pentru Jocurile Olimpice. Englezul în vârstă de 37 de ani e într-o formă de zile mari la echipa de club, înscriind două goluri în ultimul meci din MLS, contra celor de la Portland Timbers.
Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1
LA Galaxy a câștigat cu 5-3 meciul de la Portland, chiar dacă gazdele au deschis scorul. Beckham a egalat în minutul 19, cu un șut de la 23 de metri, aproape de vinclu. După doar cinci minute, englezul a lovit din nou, de această dată din lovitură liberă, aducând pe Galaxy în avantaj. Apoi a oferit o pasă decisivă lui Robbie Keane, pentru golul de 3-1.
După meci, Beckham și-a amintit când a mai marcat ultima oară un gol precum acela de 1-1: “Ultima oară când am înscris așa a fost pentru Manchester United, împotriva lui Deportivo, în 2002. Acum am primit mingea de la Robbie și mi-am zis că merită să încer. Am fost foarte fericit, mai ales că golul a dat încredere întregii echipe.”
Etichete: fotbal , beckham , la galaxy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și...