rapida
Oficial Comunicatul dat de Rapid după atacurile la adresa lui Bogdan Lobonț
Exclusiv Întrebat despre varianta Mircea Lucescu la Rapid, Dani Coman nu s-a ferit de cuvinte
var9
Foto A fost sau n-a fost ofsaid? Tehnologia a intervenit, în cazul fazei decisive care a declanșat scandalul din Real - Bayern
Digi Sport 1 Live
Acum
Euro Fotbal

EXCLUSIV Tripleta cu care Rapidul vrea să promoveze la finalul sezonului 2015-2016

05.07.2015, 18:47

La Rapid, lucrurile nu sunt încă prea clare. Nu se ştie numele antrenorului, nu există un preşedinte care să stabilească strategia clubului şi nici numărul de jucători care continuă al echipă nu este numeros. Ba mai mult, doi dintre cei care au crescut în Giuleşti, Martin şi Drăghia, vor şi ei să plece. Şi totuşi, planul lui Valerii Moraru sună foarte bine. Sunt 95 la sută șanse ca tripleta Pancu-Miriuţă-Ianovschi să fie învestită cu sarcina de a promova din primul an.

Daniel Pancu ar urma să preia funcţia de preşedinte executiv, Vasile Miriuţă pe cea de antrenor principal, iar Mihaiţă Ianovschi pe cea de director tehnic. Acesta din urmă, singurul rămas din vechiul colectiv tehnic, s-ar ocupa de toate echipele clubului. De altfel, el a fost şi cel care a coordonat trialurile organizate de giuleşteni în ultima vreme. După cum se ştie, în liga secundă trebuie să ai permanent pe teren doi jucători sub 19 ani.

În varianta dorită de acţionarul majoritar al Rapidului, Daniel Pancu ar putea fi o variantă de jucător pentru Miriuţă în anumite momente, insă "Pancone" nu vrea să amestece lucrurile. Ori continuă încă un an ca jucător, ori agaţă ghetele în cui şi devine conducător.

Pancu-Miriu -Ianovschi
  • Media: Liga Digisport, joi, 15:30, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1

Numai că Miriuţă e conştient că de experienţa lui Pancu s-ar folosi mult mai mult pe teren şi îl vrea ca jucător. În acest caz rămâne, cel mai probabil ar fi numit un alt preşedinte.

Cele cinci procente rămase până la sută la sută sunt legate de decizia Adunării Creditorilor, din 17 iulie. Atunci va trebui aprobată noua organigramă a clubului cu salariile aferente şi bugetul societăţii aflate în insolvenţă. Moraru a purtat discuţii cu cei trei amintiţi mai sus, dar nu este nimic semnat şi nici nu va fi până peste aproape două săptămâni.

La echipă, în acest moment mai sunt sub contract Nicolae Vasile, Ricardo Alves, Andrei Cerlincă şi Rui Miguel. În urmă cu trei zile, Rapid i-a mai transferat pe Cristian Ştefănescu (Urban Titu), 21 de ani, Cristian Nicolae Puşcaş (Academica Argeş), 21 de ani, Constantin Dedu (Academica Argeş), 21 de ani şi Laurenţiu Venţer (Academica Argeş), 23 de ani.

Astăzi, digisport.ro v-a anunţat şi că giuleştenii s-au înţeles cu spaniolul de 30 de ani Miquel Robuste.

PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport

Etichete: rapid , pancu , miriuta , moraru , moraru rapid , tripleta rapid , ianovschi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027

Un oraș liniștit de coastă din statul indian Gujarat a atras mai multă atenție în luna martie decât...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
ioana-nastase
”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Ilie Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros”

Scandal uriaș după Real Madrid - Bayern: nemții au egalat în minutul 90+13, dar degeaba! Eroare gravă de arbitraj
Real Madrid v FC Bayern München: Semi-final Second Leg - UEFA Champions League 2023/24
Al-Khelaifi a răbufnit după eliminarea PSG-ului din semifinalele UEFA Champions League!
profimedia-0870853365
Qatarul trece la fapte după eșecul din Champions League: transfer de 100.000.000€ la PSG!
FRA: PSG : Nasser AL-KHELAIFI
Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!
FOTBAL:RAPID BUCURESTI-UNIVERSITATEA CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (27.11.2023)
Recomandările redacției
var9
Foto A fost sau n-a fost ofsaid? Tehnologia a intervenit, în cazul fazei decisive care a declanșat scandalul din Real - Bayern

Un nume ”greu” din arbitrajul spaniol, reacție dură după Real - Bayern. ”Dezastrul pe care nu-l dorește nimeni”
Real Madrid v FC Bayern München: Semi-final Second Leg - UEFA Champions League 2023/24
Nemții, dezlănțuiți: ”Trebuie să ai 'ouă' foarte mari pentru a face ce a făcut arbitrul” + ”O pată neagră pe arbitraj”
var3
Foto Jucătorii Realului au adus pe gazon un tricou special după victoria cu Bayern
Real Madrid v Bayern Munich - UEFA Champions League
Citește și
Întrebat despre scandalul din vestiarul Rapidului, Bogdan Lobonț a oferit un răspuns savuros
lobont
Exclusiv Rapid a primit nota de plată pentru torțele aruncate în teren! Sancțiunea dictată în Giulești
rapid-2
Shakira, îndrăzneață într-o rochie albă tare decupată, la petrecerea de după Met Gala. A defilat ca pe podiumul de modă
Shakira, îndrăzneață într-o rochie albă tare decupată, la petrecerea de după Met Gala. A defilat ca pe podiumul de modă
Miliardarii de la Al Ahli Saudi au pus ochii pe Edi Iordănescu! Salariu extraordinar pentru selecționerul României
Miliardarii de la Al Ahli Saudi au pus ochii pe Edi Iordănescu! Salariu extraordinar pentru selecționerul României
Gigi Becali, dezvăluire tare: a băgat 500.000 de euro în campania finei sale! „Nu am nevoie de DNA, o fac publică”
Gigi Becali, dezvăluire tare: a băgat 500.000 de euro în campania finei sale! „Nu am nevoie de DNA, o fac publică”
A renunțat la rochia elegantă de la Met Gala pentru o fustă total transparentă, un maiou scurt și pantofi sport. Soția lui Matt Damon, mama a 4 copii, în formă maximă la 47 de ani
A renunțat la rochia elegantă de la Met Gala pentru o fustă total transparentă, un maiou scurt și pantofi sport. Soția lui Matt Damon, mama a 4 copii, în formă maximă la 47 de ani
Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud
Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Amenzi de până la 3.000 lei pentru românii care stau la bloc. Cine le poate intra în casă?
Amenzi de până la 3.000 lei pentru românii care stau la bloc. Cine le poate intra în casă?
Copilul care și-a falsificat certificatul de naștere din dragoste pentru Steaua. Cum a ajuns Abăluță să joace în Ghencea
Copilul care și-a falsificat certificatul de naștere din dragoste pentru Steaua. Cum a ajuns Abăluță să joace în Ghencea
Înjurături de nedescris la Roma: campioana de Grand Slam care i-a făcut zob pe italieni VIDEO
Înjurături de nedescris la Roma: campioana de Grand Slam care i-a făcut zob pe italieni VIDEO
Mesajul lui Rrahmani, după ce a Rapid a ajuns la 7 înfrângeri în ultimele 8 meciuri! Dugandzic a replicat
Screenshot 2024-05-08 152742

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud
Doja Cat, ca ieșită din duș, direct la Met Gala 2024. A plecat din hotel în prosop, la eveniment a apărut într-un tricou ud
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”