A dat lovitura carierei și a devenit cel mai bine plătit antrenor din lume! Salariul e uriaș
articol scris de Digi Sport05.06.2025, 08:49
Rugby: Fiji - Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Rugby: Africa de Sud - Scoția, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Așa cum era de așteptat, Simone Inzaghi a decis să plece de la Inter după umilința din finala Champions League, scor 0-5 cu PSG, și a dat curs propunerii de la Al-Hilal.
Simone Inzaghi a stat patru ani pe banca Interului, cu care a câștigat un titlu, două Cupe și trei Supercupe.
Italianul a fost prezentat drept noul tehnician al grupării din Riad, unde va câștiga un salariu imens, 25 de milioane de euro net, care l-a transformat în cel mai bine plătit antrenor din lume.
VIDEO rezumat PSG - Inter 5-0:
Simone Inzaghi, cel mai bine plătit antrenor din lume! A semnat până în 2027
Mutarea a fost oficializată în seara zilei de miercuri, 4 iunie. În prezența fostului principal de la Inter s-au aflat și agenții Federico Pastorello, Tommaso Inzaghi și Luca Bascherini.
✍🏻🇸🇦 Simone Inzaghi, here unveiled as new Al Hilal head coach until June 2027.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) June 4, 2025
Deal done by agents Federico Pastorello, Tommaso Inzaghi and Luca Bascherini. pic.twitter.com/sZ0sJnTRCS
Simone Inzaghi îl înlocuiește la Al-Hilal pe Jorge Jesus, dat afară, după doi ani, pentru că a pierdut titlul în fața lui Al-Ittihad.
Contractul lui Simone Inzaghi cu Al-Hilal va fi valabil până în vara anului 2027. Italianul va debuta pe banca formației din Arabia Saudită în perioada imediat următoare, la Campionatul Mondial al Cluburilor, chiar împotriva celor de la Real Madrid. Din grupă mai fac parte Pachuca și Red Bull Salzburg.
Următorii antrenori pe lista celor mai bine plătiți sunt Pep Guardiola și Diego Simeone, cu 13 milioane de euro net. Carlo Ancelotti, plecat de la Real Madrid la Brazilia, încasează și el un salariu net de 10 milioane de euro.
Etichete: inter , al hilal , cel mai bine platit antrenor , simone inzaghi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții