Goalkeeper-ul Anatoliy Trubin (în galben) a marcat golul calificării celor de la Benfica, în meciul cu Real Madrid (4-2) / Foto: Profimedia

Ce poveste: Trubin a debutat împotriva lui Real Madrid în Champions League și la 5 ani distanță i-a pus capac iar

articol scris de Digi Sport
29.01.2026, 20:48
  • SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: CFR - Metaloglobus, vineri, 17:00, DGS 1

Anatoliy Trubin (24 de ani) a intrat în istorie după ce a marcat golul calificării celor de la Benfica în etapa a 8-a din Champions League, în meciul cu Real Madrid, scor 4-2.

Portarul ucrainean a urcat în careul adversarilor la ultima fază, în minutul 90+8 și a reușit să trimită mingea cu capul direct în plasa porții lui Thibaut Courtois (32 de ani). 

Anatoliy Trubin a debutat în Champions League chiar contra lui Real Madrid

Trubin a ajuns în vara anului 2023 la Benfica de la Șahtior, club alături de care a jucat în Champions League.

Portarul ucrainean a debutat alături de formația din Donețk în Champions League și coincidența este că asta s-a întâmplat chiar împotriva lui Real Madrid, potrivit Marca.

Este vorba de un meci din 21 octombrie 2020, când Șahtior a ajuns la Madrid pentru primul meci din faza grupelor, disputat fără spectatori din cauza restricțiilor COVID-19. Trubin îi luase locul veteranului Piatov tocmai din cauză că portarul a fost testat pozitiv.

Trubin avea doar 19 ani și partida s-a încheiat cu victoria echipei sale, 3-2, deși Șahtior a condus la pauză cu 3-0!

VIDEO cu golul marcat de Anatoliy Trubin, în Benfica - Real Madrid 4-2

Anatoliy Trubin, doar al 5-lea portar din istoria Ligii Campionilor care reușește să marcheze în cea mai puternică competiție intercluburi din Europa

La ultima fază a jocului, Benfica a obținut o lovitură liberă, iar Jose Mourinho a luat decizia extremă: l-a trimis pe Anatoliy Trubin (24 de ani) în careul advers. Ce a urmat a intrat direct în cărțile de istorie.

Portarul ucrainean a atacat mingea cu determinare, a trimis cu capul balonul în plasă și a stabilit scorul final, 4-2, așa că Benfica a urcat pe locul 24, suficient pentru calificarea în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor.

Prin această reușită, Anatoliy Trubin a devenit al cincilea portar care marchează în istoria Ligii Campionilor și s-a alăturat unui grup extrem de restrâns.

Lista tuturor portarilor care au înscris în UEFA Champions League

  • Jorg Butt - 3 goluri
  • Sinan Bolat - 1 gol
  • Vincent Enyeama - 1 gol
  • Ivan Provedel - 1 gol
  • Anatoliy Trubin - 1 gol

VIDEO cu rezumatul meciului Benfica - Real Madrid 4-2

Etichete: real madrid , benfica , anatoly trubin , video benfica real madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Imagini din flagrantul DNA. Avocata din PNL Sector 1, surprinsă când primea 60.000 de euro alături de un fals general SIE

Momentul flagrantului organizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este implicată o avocată, membră a PNL Sector 1 a fost surprins în imagini. În înregistrări se vede cum aceasta primește o sumă mare de bani, anchetatorii susținând că este vorba despre 60.000 de euro, bani încasați în cadrul unei operațiuni de trafic de influență.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șoferul TIR-ului lovit de microbuz pe ”drumul morții” din Timiș a rupt tăcerea! Schimbare majoră: ce a descoperit Poliția

Jurgen Klopp a semnat și pregătește prima schimbare majoră

Cu cine va juca Interul lui Cristi Chivu, după ce a ratat calificarea directă în optimile UEFA Champions League

Controversa a fost lămurită: firma care le-a închiriat microbuzul suporterilor greci a făcut anunțul! ”NU există”

Jose Mourinho a dat verdictul, după momentele cum rar se văd, cu Real Madrid: ”Ele pot câștiga Champions League”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv S-a terminat! Gigi Becali a anunțat prima plecare de la FCSB, după eliminarea din Europa League

Jackpot! Câți bani și-a asigurat FCSB de la UEFA, după ce a făcut egal cu Fener și a terminat pe 27 în Europa League

Exclusiv Juri Cisotti a reacționat de pe gazon, imediat după fluierul final al meciului cu Fenerbahce

OUT! Umilință pentru echipa de 86.000.000 €

Citeşte şi

Florentino Perez are două nume pe listă: când ar urma Real Madrid să își numească un antrenor de renume

El e alesul! Cel mai bun jucător al ultimei etape din faza ligii Champions League + Cum arată echipa ideală

PEROZCea mai bună reclamă e ea însăși! Sydney Sweeney și-a promovat prima linie de lenjerie intimă în stilul său caracteristic

FILM NOWDecolteu până la abdomen, zâmbet cuceritor, frumusețe fără vârstă. Halle Berry face 60 de ani la vară, dar timpul îi e aliat

Jucătorii de la FCSB care nu sunt afectați de criticile lui Becali. Dezvăluiri din vestiar: ”Și eu am simțit presiunea” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Trupurile celor șapte suporteri ai lui PAOK, morți în accidentul din Timiș, au fost transportate în Grecia cu un avion militar citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor face un personaj"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor face un personaj"

Digi World

Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă frecventă

Digi Animal World

Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale