Jose Mourinho / Foto: Profimedia

Jose Mourinho a spus ce a făcut imediat după meciul de poveste dintre Benfica și Real Madrid

articol scris de Digi Sport
29.01.2026, 21:04
  • SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: CFR - Metaloglobus, vineri, 17:00, DGS 1

Benfica a dominat-o în totalitate pe Real Madrid în ultima etapă din UEFA Champions League și a reușit să câștige, scor 4-2, ultima reușită venind de la portarul Trubin, în minutul 90+8.

A fost golul care a trimis-o pe formația din Lisabona pe locul 24, ultimul care asigură calificarea în play-off. Lusitanii aveau nevoie de o reușită pentru a o depăși la golaveraj pe Marseille, care avea tot 9 puncte, iar bucuria a fost de nedescris pe ”Da Luz”.

Jose Mourinho, după Benfica - Real Madrid 4-2: ”Mi-am cerut iertare pentru felul în care am celebrat”

La conferința de presă de la final, Mourinho a transmis că și-a cerut scuze în fața celor de la Real Madrid, echipă pe care a antrenat-o timp de trei sezoane, 2010-2013, și de care a rămas foarte apropiat.

”The Special One” a făcut sprinturi ca în vremurile bune pe margine după golul portarului ucrainean, așa cum obișnuia în tinerețe la Porto, Chelsea și Inter, respectiv Real Madrid.

”Mi-am cerut iertare pentru felul în care am celebrat, dar în acel moment uiți că pe cealaltă bancă se află Álvaro Arbeloa, uiți că este Chendo, uiți că sunt oamenii tăi”, a afirmat Jose Mourinho.

Benfica (locul 24) și Real Madrid (locul 9) se pot duela din nou în play-off, însă totul se va decide la tragerea de sorți de vineri. Lusitanii mai au varianta Inter (locul 10), în timp ce spaniolii varianta Bodo/Glimt (locul 23).

Clasamentul final din UEFA Champions League, sezonul 2025/2026

Clasamentul din Liga Campionilor / Foto: Captură X @FootRankings

VIDEO Rezumat Benfica - Real Madrid 4-2

Etichete: jose mourinho , benfica - real madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Imagini din flagrantul DNA. Avocata din PNL Sector 1, surprinsă când primea 60.000 de euro alături de un fals general SIE

Momentul flagrantului organizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este implicată o avocată, membră a PNL Sector 1 a fost surprins în imagini. În înregistrări se vede cum aceasta primește o sumă mare de bani, anchetatorii susținând că este vorba despre 60.000 de euro, bani încasați în cadrul unei operațiuni de trafic de influență.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șoferul TIR-ului lovit de microbuz pe ”drumul morții” din Timiș a rupt tăcerea! Schimbare majoră: ce a descoperit Poliția

Jurgen Klopp a semnat și pregătește prima schimbare majoră

Cu cine va juca Interul lui Cristi Chivu, după ce a ratat calificarea directă în optimile UEFA Champions League

Controversa a fost lămurită: firma care le-a închiriat microbuzul suporterilor greci a făcut anunțul! ”NU există”

Jose Mourinho a dat verdictul, după momentele cum rar se văd, cu Real Madrid: ”Ele pot câștiga Champions League”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv S-a terminat! Gigi Becali a anunțat prima plecare de la FCSB, după eliminarea din Europa League

Omul meciului! Toate notele după remiza spectaculoasă dintre FCSB și Fenerbahce

Jackpot! Câți bani și-a asigurat FCSB de la UEFA, după ce a făcut egal cu Fener și a terminat pe 27 în Europa League

OUT! Umilință pentru echipa de 86.000.000 €

Citeşte şi

Jose Mourinho a rostit un singur nume de la Real Madrid, după meciul cum rar se vede din Champions League

Pep Guardiola ”a înnebunit” când a văzut ce a făcut Jose Mourinho în Benfica - Real Madrid: ”De ce?”

PEROZCea mai bună reclamă e ea însăși! Sydney Sweeney și-a promovat prima linie de lenjerie intimă în stilul său caracteristic

FILM NOWDecolteu până la abdomen, zâmbet cuceritor, frumusețe fără vârstă. Halle Berry face 60 de ani la vară, dar timpul îi e aliat

Jucătorii de la FCSB care nu sunt afectați de criticile lui Becali. Dezvăluiri din vestiar: ”Și eu am simțit presiunea” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Trupurile celor șapte suporteri ai lui PAOK, morți în accidentul din Timiș, au fost transportate în Grecia cu un avion militar citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor face un personaj"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor face un personaj"

Digi World

Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă frecventă

Digi Animal World

Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale