Lionel Messi, în tricoul celor de la Barcelona / Foto: Profimedia

Barcelona va încasa milioane de euro de la FIFA, inclusiv în contul lui Lionel Messi

articol scris de Digi Sport
16.12.2022, 12:52
  • Media: Fotbal Club, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1

Aflată într-o disperată nevoie de fonduri, Barcelona va primi un ”cadou” așteptat din partea celor de la FIFA: aproape patru milioane de euro.

Mai exact, catalanii vor fi recompensați pentru cei 17 jucători pe care i-a avut prezenți în Qatar, la Cupa Mondială, dar și pentru cei șapte jucători care nu mai aparțin clubului, dar în ultimii doi ani și jumătate au activat la acest club.

  • Așa cum a anunțat înaintea turneului final, fiecare club va primi 10.000 de euro pe zi pentru fiecare jucător sau fost jucător de la turneul final.

Barcelona va primi 3,8 milioane de euro de la FIFA

De exemplu, conform ”Mundo Deportivo”, Barcelona va încasa 351.648 de euro doar în cazul francezului Ousmane Dembele, cel care va împlini 36 de zile la Cupa Mondială cât de curând. Zile formate din cantonament și competiția propriu-zisă.

În plus, Barcelona a fost nevoită să împartă recompensa financiară pentru Lewandowski, Christensen, Raphinha și Kounde cu fostele cluburi ale fotbaliștilor.

  • 10 jucători au adus ”primă întreagă” Barcelonei: Alba, Busquets, Balde, Pedri, Gavi, Ansu Fati, ter Stegen, Frenkie de Jong, Araujo și Dembele.

117.000 de euro pentru Barcelona, în contul lui Messi

De asemenea, Barcelona va primi bani și-n ”conturile” fotbaliștilor Lionel Messi (Argentina) și Antoine Griezmann (Franța), cei care au fost legitimați la club în vara lui 2020, dar banii se vor împărți cu actualele cluburi ale fotbaliștilor - Paris Saint-Germain, respectiv Atletico Madrid.

  • Pentru Lionel Messi, Barcelona va încasa 117.216 euro, în timp ce pentru Griezmann va încasa 146.520 de euro.

În consecință, toți cei 24 de jucători care au ”punctat” financiar pentru Barcelona au adus în conturile clubului 3,8 milioane de euro, o sumă nu foarte mare, dar binevenită oricând pentru un club aflat într-o situație atât de delicată.

Etichete: barcelona , messi , fifa , griezmann


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco

Trei persoane au fost rănite, dintre care două foarte grav, în urma detonării, luni seara, a unui dispozitiv exploziv la Monaco. Potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de BFMTV, cele trei victime - un cuplu cu vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani şi un adolescent de 13 ani - sunt de naţionalitate ucraineană. Două dintre victime sunt Vadim Ermolaev şi partenera sa. Acest oligarh ucrainean, născut în 1968, a ajuns în trecut pe locul 23 în clasamentul celor mai bogate persoane din Ucraina, întocmit de revista Forbes.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Programul complet și rezultatele Cupei Mondiale 2026 | 48 de echipe la start și 104 partide la cea de-a 23-a ediție a World Cup

Ronald Koeman n-a mai putut, după ce Olanda a fost eliminată de Maroc la CM 2026: "Puțin îmi pasă!"

Cancelarul Friedrich Merz și-a pus toată Germania "în cap", după eliminarea de la Cupa Mondială

Foto Olanda - Maroc 1-1 (2-3 d.l.d.). Saibari i-a calificat pe africani în optimile Cupei Mondiale, după un meci dramatic

Zlatan Ibrahimovic ”l-a făcut praf”, după eliminarea de la Cupa Mondială: ”Mă enervează! E vina lui”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Întrebat despre Leo Messi, Kylian Mbappe nu s-a ferit: ”Întotdeauna”

Live Text Mexic - Ecuador 2-0, ACUM, digisport.ro. ”Nebunie”! Gol, gool! Nord-americanii fac spectacol

Kylian Mbappe a dat replica serii, după Franța - Suedia 3-0: ”Paraguay?”

S-a întâmplat la Cupa Mondială, după 32 de ani

Citeşte şi

Nemaivăzut?! Leo Messi e primul, dar și ultimul la Cupa Mondială 2026

Oficial Ansu Fati a semnat!

PEROZCu ce se ocupă Raluca Moianu în 2026, după ce a renunțat la cariera în televiziune. Fosta prezentatoare are 56 de ani și e deja bunică

FILM NOWPrimul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său

Adio, Legea 4! Parlamentul a votat noua lege: libertate pentru suporteri, bere pe stadion și surse noi de venit citeşte ştirea pe Prosport.ro

Surpriza Mondialului: Germania, trimisă acasă de o națională „mică”! Cine e a treia națională calificată în optimi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Val de reacții după ce Mira a postat imagini din vacanță: „Sunați la 112”. Artista, fascinantă într-un costum de baie roșu

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Val de reacții după ce Mira a postat imagini din vacanță: „Sunați la 112”. Artista, fascinantă într-un costum de baie roșu

Digi World

Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar trebui setat pe temperaturi foarte joase”

Digi Animal World

Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor