Cristiano Ronaldo ”a scris” istorie, după ce a fost eliminat în meciul Irlanda - Portugalia
articol scris de Digi Sport14.11.2025, 08:15
SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo (40 de ani) a reușit să iasă în evidență în meciul Irlanda - Portugalia, din preliminariile europene pentru Cupa Mondială.
De data aceasta nu prin goluri, așa cum obișnuiește, ci printr-un gest golănesc, sancționat mai întâi cu cartonaș galben, iar apoi cu eliminare directă, după ce arbitrul a revăzut imaginile la monitorul VAR.
Cristiano Ronaldo, la primul cartonaș roșu în tricoul naționalei Portugaliei
Concret, în minutul 59, când Irlanda conducea cu 2-0, Ronaldo și-a lovit cu cotul un adversar. În momentul în care se pregătea pentru o centrare, CR7 s-a întors și l-a lovit pe Dara O'Shea în spate.
Mai mult, Ronaldo și-a ironizat adversarul și i-a făcut semn că e plângăcios, după ce acesta s-a prăbușit pe gazon. Glenn Nyberg a oprit jocul și i-a dat galben lui Ronaldo, apoi a revăzut imaginile și a schimbat culoarea cartonașului.
Pentru Cristiano Ronaldo a fost primul cartonaș roșu din carieră văzut în timp ce evolua pentru naționala Portugaliei, la a 226-a apariție în tricoul lusitanilor.
In his 226th senior international appearance for Portugal, Cristiano Ronaldo has been given a red card for the first time 🟥 pic.twitter.com/txOWbLoM5S
— Football on TNT Sports (@footballontnt) November 13, 2025
Cristiano Ronaldo a făcut show după eliminare
În momentul aflării deciziei, Ronaldo a început show-ul: l-a ironizat pe arbitru cu o expresie facială, apoi a început să-i aplaude pe fanii irlandezi care l-au huiduit tot meciul și le-a făcut semnul "bravo".
Ronaldo nu s-a oprit aici și i-a reproșat ceva și celui de-al patrulea arbitru. Ricardo Carvalho a încercat să-l calmeze, dar CR7 l-a ignorat și s-a dus și la Heimir Hallgrimsson, iar fotbalistul i-a spus ceva și selecționerului Irlandei.
În cele din urmă, Ronaldo s-a dus la vestiare, dar imaginile de mai jos vor rămâne ca o pată neagră în cariera sa.
VIDEO cu eliminarea lui Cristiano Ronaldo din meciul Irlanda - Portugalia
Etichete: cristiano ronaldo , irlanda , portugalia , eliminare ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții