Didier Deschamps a doborât un record vechi de 52 de ani, la meciul Franța - Spania, din semifinalele CM 2026
articol scris de Digi Sport15.07.2026, 21:30
SuperLiga: Petrolul - Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Rapid, duminică, 20:30, DGS 1
Didier Deschamps (57 de ani) a devenit antrenorul cu cele mai multe meciuri din istorie pe banca unei naționale la Campionatele Mondiale. Un record pe care nu l-a putut însoți cu calificarea în finala Cupei Mondiale, învinsă de Spania, scor 0-2, pe stadionul AT&T din Dallas, ceea ce ar fi reprezentat a treia finală consecutivă.
Franța va juca duminică dimineață la ora 00:00 cu învinsa din meciul Anglia-Argentina.
A doua semifinală este programată, miercuri, 15 iulie, de la ora 22:00, disponibilă în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Odată cu finala mică a CM 2026, Didier Deschamps va ajunge la 27 de meciuri la Mondiale, cele mai multe pentru un selecționer
După Franța-Spania, selecționerul Franței, a bifat 26 de prezențe pe banca unei selecționate la Campionatele Mondiale, cu unul mai mult decât Helmut Schon, antrenorul Republicii Federale Germania între 1964 și 1978 și campion în 1974.
Franța mai are de jucat jocul pentru locul trei, duminică dimineață, 19 iulie, de la ora 00:00.
Odată cu duelul pentru locul trei, Didier Deschamps va ajunge la 27 de partide pe banca "Les Bleus" și își va lua rămas bun de la națională după ce a anunțat că va părăsi banca tehnică.
Zinedine Zidane (54 de ani) este marele favorit să preia naționala franceză.
- Didier Deschamps a debutat pe banca Franței în iulie 2012
- 186 de meciuri în care a înregistrat 122 de victorii, 32 de egaluri și 32 de înfrângeri pe banca "Les Bleus"
- A cucerit două trofee cu Franța: Campionatul Mondial din 2018 și UEFA Nations League în 2021
- Meciul cu Spania a fost meciul 600 din cariera de antrenor pentru Didier Deschamps
- Deschamps este unul dintre cei trei antrenori care au câștigat Campionatul Mondial și ca jucător, și ca antrenor (Mario Zagallo și Franz Beckenbauer sunt ceilalți doi)
Henry și-a luat la revedere de la Didier Deschamps și este pregătit de venirea lui Zinedine Zidane
Acesta a fost penultimul meci al actualului selecționer pe banca "Les Bleus".
Contractul lui Didier Deschamps expiră după turneul final, iar noul selecționer al Franței va fi Zinedine Zidane.
Thierry Henry a ținut să-i mulțumească lui Deschamps pentru toată perioada petrecută la cârma Franței, după semifinala pierdută de "Cocoși" în fața Spaniei.
"Știm cu toții cine vine în locul lui Deschamps. Îi mulțumim pentru tot, a fost senzațional pentru naționala noastră. Didier, îți mulțumim! Zizou, mult succes!", a spus Henry, după meci, la postul american Fox Sports.
Și jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că Zinedine Zidane este în "pole-position" pentru a prelua naționala Franței cu deja faimosul "Here we go!".
FOTO Franța - Spania 0-2
Galerie Foto
Etichete: didier deschamps , franta-spania , record campionatul mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții