Foto Scene memorabile! Au aflat chiar pe teren că s-au calificat la Cupa Mondială după 52 de ani!
articol scris de Digi Sport19.11.2025, 08:54
SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Haiti a învins-o pe Nicaragua, scor 2-0, în ultima etapă din calificările din America Centrală și de Nord, și a obținut biletele pentru Cupa Mondială 2026.
Chiar dacă jucătorii din Haiti își făcuseră treaba și câștigaseră meciul, aceștia au trăit cu sufletul la gură și după terminarea partidei, deoarece aveau nevoie de un rezultat favorabil în Costa Rica - Honduras.
Haiti, la Cupa Mondială, după 52 de ani!
Concret, Haiti avea nevoie ca Honduras să nu câștige împotriva celor din Costa Rica. În acest caz, ar fi fost egalată la puncte (11) și depășită la golaveraj (+4, față de +3) și ar fi terminat pe locul 2.
Numai că Honduras nu a reușit să dea lovitura de grație și disputa cu Costa Rica s-a încheiat la egalitate. Jucătorii celor din Haiti s-au strâns la mijlocul terenului alături de staff pentru a urmări finalul respectivului duel, iar după ce au văzut rezultatul au declanșat nebunia.
Galerie Foto
Este doar a doua calificare din istorie pentru Haiti la Cupa Mondială. A mai participat doar la ediția din 1974, motiv pentru care mulți dintre jucători au început să plângă chiar pe teren.
Atunci, Haiti a pierdut toate cele trei meciuri din grupă de o manieră clară: 1-3 cu Italia, 0-7 cu Polonia și 1-4 cu Argentina.
Clasamentul
Etichete: calificare , cupa mondiala , haiti , honduras , costa rica , america centrala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții