E gata! Neymar a luat decizia
articol scris de Digi Sport22.12.2025, 13:32
Europa League: Bologna - Aston Villa, joi, 22:00, DGS 1
Conference League: Rayo - AEK Atena, joi, 19:45, DGS 1
Starul brazilian Neymar, 33 de ani, legitimat la echipa de fotbal Santos, a călătorit duminică la Belo Horizonte pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale artroscopice la genunchiul stâng.
Operaţia va fi efectuată de medicul naţionalei Braziliei, Rodrigo Lasmar, iar dacă totul decurge normal atacantul brazilian ar putea să-şi prelungească contractul cu FC Santos pentru şase luni.
Neymar se operează, după ce a salvat-o pe Santos de la retrogradare
După ce a l-a operat deja de două ori pe Neymar la metatarsiene, doctorul Rodrigo Lasmar se va concentra acum pe genunchiul său stâng. Medicul Selecao va efectua o artroscopie pentru a ameliora accidentarea la menisc care l-a afectat pe decarul brazilian în timpul recentelor meciuri din Serie A braziliană.
În ciuda durerii, fostul jucător al lui Paris Saint-Germain (33 de ani) a jucat şi a contribuit la supravieţuirea lui Santos în elită, marcând 5 goluri şi oferind o pasă decisivă în ultimele patru meciuri, echipa paulista terminând pe locul 12.
În urma artroscopiei, Neymar se va odihni şi nu va putea reveni pe teren decât la începutul lunii februarie. Contractul cu clubul său din copilărie expiră pe 31 decembrie, dar presa anticipează că internaţionalul brazilian (128 de selecţii, 79 de goluri) urmează să semneze o prelungire de contract pe şase luni.
Clubul este optimist, iar jucătorul doreşte să rămână într-un mediu favorabil pentru încerca să-l convingă pe Carlo Ancelotti să-l convoace la a patra sa Cupă Mondială, notează Agerpres.
''Vom face tot ce putem pentru a readuce Cupa Mondială în Brazilia'', a spus Neymar în timpul unei emisiuni prezentate de cântăreţul Thiaginho. ''În iulie, mă puteţi trage la răspundere. Alo Ancelotti, ajutor!''.
Neymar și Bruna Biancardi au devenit părinți pentru a doua oară
Neymar are o relație de lungă durată cu Bruna Biancardi, iar în vara trecută a fost născut al doilea copil al cuplului.
Galerie Foto
Etichete: santos , neymar , brazilia , operatie neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții