Galerie Foto Cadourile primite de Răzvan Burleanu, înainte de Turcia - România! Moment special la cina oficială
articol scris de Digi Sport26.03.2026, 16:36
Fotbal: Olanda - Norvegia, vineri, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Polonia, vineri, 17:30, DGS 1
Meciul dintre Turcia și Romania nu se joacă doar pe teren.
Cu aproximativ 24 de ore înaintea semifinalei barajului pentru Campionatul Mondial, oficialii celor două federații au participat la tradiționala cină oficială organizată la Istanbul.
Răzvan Burleanu a primit cadouri de la președintele Federației Turce de Fotbal, înainte de meciul de baraj
Galerie Foto
Evenimentul a adus și un moment simbolic: schimbul de cadouri dintre președinții celor două federații.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit cu omologul său, Ibrahim Ethem Haciosmanoglu, dar și cu fostul conducător al federației turce, Servet Yardimci.
Conform tradiției înaintea unor partide internaționale importante, oficialii și-au urat succes și au făcut schimb de daruri.
Burleanu a primit:
- un tricou al naționalei Turciei cu numărul 10 și numele său imprimat pe spate
- un obiect de porțelan reprezentativ pentru cultura turcă
- fanionul oficial al partidei disputate pe stadionul Tupraș Stadyumu
Imaginile publicate de federația turcă îl arată pe șeful FRF prezentând cadourile alături de gazde, într-o atmosferă protocolară relaxată.
Cine a reprezentat FRF la dineul oficial, înainte de Turcia - România
Din delegația română au făcut parte:
- Răzvan Burleanu - președinte
- Radu Vișan - secretar general
- Gabriel Bodescu - secretar general adjunct
- Mihai Stoichiță - director tehnic
- Felix Grigore - șeful competițiilor FRF
De partea cealaltă, oficialii turci au fost conduși de președintele Hacıosmanoglu, alături de vicepreședinți, membri ai Consiliului de Administrație și reprezentanți ai departamentelor internaționale.
Miză uriașă pentru calificarea la Mondial
Partida Turcia - România, programată joi seară de la ora 19:00, reprezintă semifinala barajului de calificare la Campionatul Mondial, iar duelul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Câștigătoarea va întâlni în finală învingătoarea duelului dintre Slovacia și Kosovo, pentru un loc la turneul final.
Etichete: romania , turcia , baraj cupa mondiala , razvan burleanu , cadouri razvan burleanu , ibrahim ethem haciosmanoglu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții