A fost ales deja noul selecționer! Totul depinde de rezultatul din Polonia - România
articol scris de Digi Sport30.09.2026, 16:21
Liga Națiunilor: Danemarca - Portugalia, joi, 21:45, DGS 1
Handbal: Kadetten - CSM Bucuresti, miercuri, 19:45, DGS 2
Polonia este, la fel ca România, într-o situație delicată înaintea meciului direct de vineri, de la ora 21:45, din etapa a treia a fazei grupelor Ligii Națiunilor.
Polonezii au cinci meciuri la rând fără succes, dintre care ultimele sunt în această grupă de Liga Națiunilor, 0-0 cu Bosnia și 1-3 cu Polonia.
Polonia își schimbă selecționerul dacă pierde cu România: Jan Urban ar fi înlocuit cu Jerzy Brzeczek
Presa din Polonia scrie că meciul cu România este decisiv pentru viitorul selecționerului Jan Urban, instalat pe banca tehnică a primei reprezentative în vara lui 2025.
Cu actualul staff tehnic, Polonia are cinci victorii, patru egaluri și trei eșecuri și a pierdut cel mai important meci, cel cu Suedia din finala play-off-ului de calificare la Cupa Mondială.
Polonezii încă resimt ”șocul” eșecului din meciul decisiv pentru turneul final și au început modest Liga Națiunilor, iar încă un rezultat negativ, cu România, ar însemna finalul mandatului lui Jan Urban, scrie presa de la Varșovia.
Șeful Federației Poloneze, Cezary Kulesza, ar fi decis deja și cine l-ar înlocui pe Jan Urban în cazul unui eșec cu România, scrie przegladsportowy.
Noul selecționer al Poloniei ar deveni Jerzy Brzeczek, tehnician de 55 de ani care din august anul trecut pregătește naționala de tineret poloneză.
La U21, Jerzy Brzeczek are un parcurs formidabil, opt victorii din tot atâtea meciuri disputate, toate oficiale, în preliminariile EURO. Șefii fotbalului polonez vor să-i ofere un ”cadou” lui Jerzy Brzeczek pentru parcursul de la tineret și să-l promoveze pe banca primei reprezentative.
De curând, Jerzy Brzeczek ar fi primit o ofertă de a deveni noul antrenor de la Widzew Lodz, dar a declinat propunerea tocmai pentru că așteaptă să preia prima reprezentativă, pe care a mai condus-o între iulie 2018 și ianuarie 2021.
Gică Hagi rămâne selecționerul României
Gică Hagi, în schimb, va rămâne selecționerul României indiferent de rezultatul partidei cu Polonia. Spre deosebire de Jan Urban, în cazul lui Gică Hagi nu s-a vorbit, după eșecurile cu Suedia și Bosnia, despre o demitere, ci a fost lansat scenariul unei posibile demisii.
Totul a pornit de la o declarație dată de Gică Hagi la finalul partidei pierdute dur cu Bosnia, 2-4, când selecționerul a spus: ”Cu mine, fără mine, România trebuie să se ducă sus”.
Se pare că a fost doar o declarație dată la ”cald” de către Gică Hagi, care nu va pleca de pe banca primei reprezentative.
Etichete: polonia , jan urban , jerzy brzeczek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții