Oficial Al-Ain i-a decis soarta antrenorului care l-a adus pe Adrian Șut de la FCSB
articol scris de Digi Sport08.04.2026, 19:00
Europa League: Bologna - Aston Villa, joi, 22:00, DGS 1
Conference League: Rayo - AEK Atena, joi, 19:45, DGS 1
La jumătatea lunii ianuarie 2026, Adrian Șut (26 de ani) a plecat de la FCSB la Al-Ain, în Emiratele Arabe Unite.
Pentru transferul lui Adrian Șut, FCSB a încasat de la Al-Ain suma de 1,5 milioane de euro.
Al-Ain i-a prelungit contractul lui Vladimir Ivic
Chiar dacă sezonul nu s-a încheiat încă, Al-Ain a luat o decizie importantă. Oficialii clubului i-au prelungit contractul lui Vladimir Ivic pentru încă două sezoane.
Vladimir Ivic se află din februarie 2025 pe banca lui Al-Ain și mai avea contract până la finalul sezonului curent.
"Clubul de fotbal Al Ain anunță reînnoirea contractului antrenorului primei echipe, Vladimir Ivic, pentru încă două sezoane, până la sfârșitul sezonului 2027/2028.
Această decizie vine în cadrul strategiei clubului de a spori stabilitatea tehnică, în conformitate cu o viziune clară menită să crească competitivitatea echipei și să își atingă aspirațiile în toate competițiile", a transmis Al-Ain.
În momentul de față, Al-Ain ocupă primul loc în Emiratele Arabe Unite, cu 53 de puncte după 21 de meciuri. Totodată, formația lui Adrian Șut este calificată în finala Cupei Președintelui, acolo unde va da peste Al-Jazira.
Adrian Șut, considerat noul Mirel Rădoi de la Al-Ain
Adrian Șut a sosit în anul 2019 la FCSB, fără Gigi Becali să le plătească vreun ban celor de la Academica Clinceni. Fotbalistul și-a așteptat rândul și a devenit titular de drept la campioana României, alături de care a cucerit două titluri.
În această iarnă, fotbalistul a plecat de la formația roș-albastră și a bifat prima experiență în străinătate. Impresarul Florin Vulturar a intermediat transferul lui Adrian Șut la Al-Ain, iar acum a vorbit deschis despre adaptarea mijlocașului în zona Golfului.
"Este un jucător care a ajuns într-un mediu nou. Are nevoie de puțin timp pentru adaptare. Este un băiat excepțional și sper să fie noul Mireș Rădoi la Al-Ain. Este o nouă cultură, un nou fotbal, diferit față de Europa. Temperaturile sunt altele acolo, dar încet-încet se va acomoda așa cum trebuie. Nu are cum să nu reușească", a spus Florin Vulturar, pentru digisport.ro.
- 212 meciuri, 15 goluri și 16 assist-uri sunt cifrele lui Adrian Șut în tricoul FCSB-ului
Mirel Rădoi a făcut-o din postura de jucător la Al-Ain, în perioada 2011 - 2014. De cealaltă parte, Cosmin Olăroiu a stat pe banca formației între anii 2011 - 2013, pentru 60 de meciuri.
De reținut este că Mirel Rădoi a fost adus la Al-Ain de către Cosmin Olăroiu, alături de care mai lucrase și la FCSB.
Cifrele lui Rădoi și Olăroiu la Al-Ain
- Mirel Rădoi - 67 de meciuri, 5 goluri și 8 assist-uri
- Cosmin Olăroiu - 60 de meciuri, 43 de victorii, 7 remize și 10 eșecuri
Etichete: al ain , vladimir ivic , adrian Șut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții