Florin Niță / Foto: Profimedia

Exclusiv Cosmin Contra, întrebat direct dacă îl transferă pe Florin Niță în Qatar! Răspunsul a venit pe loc

articol scris de Alexandru Dan
14.11.2025, 09:42
  • SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1

În octombrie 2025, Cosmin Contra (49 de ani) a devenit noul antrenor al celor de la Al-Arabi.

Contra a semnat până la finalul sezonului cu formația din Qatar. Principalul obiectiv al românului este reprezentat de salvarea de la retrogardare, iar rezultatele obținute până acum îi dau speranțe mari.

Regula care îl interzice pe Florin Niță în Qatar

Cosmin Contra este antrenorul care l-a adus pe Florin Niță în Arabia Saudită, la Damac. Cei doi au o relație foarte bună, iar antrenorul a fost întrebat direct dacă îl vrea pe portar sub comanda sa la Al-Arabi, în condițiile în care fostul număr 1 de la naționala României este liber de contract din vară.

Din păcate pentru portar, în Qatar există o regulă prin care cluburile sunt obligate să folosească doar goalkeeperi cu cetățenia de acolo.

"Am o idee despre potențialul echipei, dar deocamdată nu m-am gândit la transferurile din ianuarie. Sunt focusat pe ceea ce avem de făcut în campionat, mai avem două meciuri. Vreau din toată inima să le câștigăm și să fim între primele 5-6 echipe pentru a sta liniștiți. Nu sunt portari străini aici, nu există. Este o regulă aici și nu poți aduce portari străini", a spus Cosmin Contra, pentru digisport.ro.

Florin Niță a debutat la naționala României în noiembrie 2017 și a adunat 31 de meciuri pentru prima reprezentativă. 

  • De-a lungul carierei sale, Niță a evoluat pentru Concordia Chiajna, FCSB, Sparta Praga, Pardubice, Gaziantep și Damac

Al-Arabi, 16 goluri în 5 meciuri de când este antrenor Contra

Cosmin Contra a preluat echipa într-un moment neplăcut, însă tehnicianul român a reușit să găsească rețeta câștigătoare din mers. Cu antrenorul în vârstă de 49 de ani pe bancă, Al-Arabi are victorii pe linie și a arătat o adevărată demonstrație de forță în partidele jucate.

În cele 5 meciuri de când Cosmin Contra a devenit antrenor, Al-Arabi a marcat 16 goluri și este pe locul 7 în Qatar. Ca o comparație, echipa ocupa penultima poziție în clasament în momentul în care fostul selecționer a fost numit.

"Jucătorii au înțeles mesajul din prima zi. S-au antrenat foarte bine și au vrut să schimbe parcursul echipei. Aceasta este rețeta, nu este niciun secret. Trebuie să identifici anumite lucruri, să faci o analiză și să corectezi. Adevărul este că sunt foarte mulțumit de răspunsul jucătorilor și sper să continuăm pe aceeași linie.

Vrem să avem o echipă echilibrată, mai ales pe faza de apărare. S-au primit foarte multe goluri până acum. Vreau ca jucătorii să aibă ambiția de a ajunge în careu și să marcheze. Am avut multe ocazii în ultimul meci și mă bucur că este al doilea meci în care nu primim gol. Munca nu se oprește aici, vom continua să jucăm fotbal", a spus Cosmin Contra, pentru digisport.ro.

  • De-a lungul carierei sale de antrenor, Cosmin Contra le-a antrenat pe Poli Timișoara, Petrolul, Dinamo, Fuenlabrada, Getafe, Guangzhou, Alcorcon, Al-Ittihad, Damac , naționala României și Al-Kholood

Etichete: transfer , qatar , cosmin contra , florin nita , al-arabi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Războiul s-a mutat în spațiu. Doi sateliți ruși au „vânat” zeci de aparate europene: „Operațiunea poate paraliza țări întregi”

În ultimii ani, doi sateliți ruși au spionat în mod regulat navele spațiale europene, urmărindu-le de la distanță mică și, aparent, încercând să le intercepteze datele și să le analizeze activitatea. Informațiile obținute ar putea permite Rusiei să preia controlul asupra sateliților, să îi doboare din orbită sau să le „injecteze” propriile date.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

MERCATO 2026 | Toate transferurile iernii sunt aici. Joao Paulo, prezentat la FCSB!

"Divorțează de mine de 6 ori pe zi!" Jelena Djokovic "rupe" tăcerea

Lovitură uriașă: Cristiano Ronaldo a plecat din Arabia Saudită!

Lovitură de proporții: Cristiano Ronaldo a spus "DA"! Transferul la care nu se aștepta nimeni

La un pas de o decizie istorică, după 4 ani! Furie în Ucraina: "Iresponsabil" / "Degenerat"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gata! A plecat din țară, după accidentul grav de pe "drumul morții" din România

Surpriză la CFR Cluj: Ciprian Deac

Live Video&Text Metaloglobus - Csikszereda 0-1, Digi Sport 1. Teja, 3 schimbări la pauză pentru a evita eșecul 19!

Surpriză! Portughezii au făcut anunțul despre Cristiano Ronaldo

Citeşte şi

Se negociază transferul la Real Madrid!

Surpriză! Echipa la care este așteptat Vinicius Jr. în 2027: ”Nu va trebui să le plătim nimic celor de la Real Madrid”

PEROZKim Kardashian și Lewis Hamilton, cel mai nou cuplu de vedete!? Cei doi ar fi petrecut împreună un weekend romantic în Marea Britanie

FILM NOWRobert Pattinson și Zendaya, mire și mireasă în posterul filmului „The Drama”. Imaginea a strâns aproape 3 milioane de like-uri

Vrea să plece de la FCSB! Prima echipă care e gata să-l transfere pe fotbalistul adus cu sute de mii de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

FC Barcelona, gata de finala Champions League: anunțul momentului din Spania citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Madonna, filmată în timp ce dansa provocator într-un furou și haină de blană, la 67 de ani. Imaginile i-au cucerit pe fani: „Superbă”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Madonna, filmată în timp ce dansa provocator într-un furou și haină de blană, la 67 de ani. Imaginile i-au cucerit pe fani: „Superbă”

Digi World

O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu se întâmplă ca în filme!”

Digi Animal World

Mini, pisicuța călătoare. Trăiește într-o dubă alături de stăpânul ei, un bărbat de 37 de ani: "Ne-am adaptat amândoi"