”Măcel”: TREI penalty-uri pentru gazde, două goluri anulate și un cartonaș roșu pentru oaspeți! Federația n-a stat la discuții
articol scris de Digi Sport27.01.2026, 17:41
Champions League: Benfica - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Dortmund - Inter, miercuri, 22:00, DGS 2
Meciul Victoria United - PWD Bamenda, din etapa cu numărul 1 din prima ligă din Camerun, a stârnit controverse uriașe. Gazdele s-au impus cu 3-0.
După meci, federația din Camerun, condusă de fostul mare fotbalist Samuel Eto'o, i-a suspendat pe toți cei patru arbitri care au făcut parte din brigada delegată la partida menționată. Motivul? ”Jocul a fost stricat de deciziile evident discutabile ale arbitrilor”, a anunțat FECAFOOT.
Brigada de arbitri și observatorul de meci de la Victoria United - PWD Bamenda, suspendați de federația din Camerun
Centralul a acordat trei penalty-uri în favoarea celor de la Victoria United, toate transformate de Tchana Nana (55) și Diboto (70, 90). În plus, a anulat două goluri ale lui PWD și l-a eliminat pe Nfor (90+5), după ce a mai acordat alte 7 cartonașe galbene pentru jucători ai oaspeților.
🚨 𝐁𝐑𝐄𝐀𝐊𝐈𝐍𝐆:
— Micky Jnr (@MickyJnr__) January 26, 2026
Samuel Eto’o has suspended all match officials from the Victoria United vs PWD game with immediate effect following controversial decisions.
📌 Why?
• Referee awarded three penalties to Victoria United.
• 7 yellow cards and 1 red card handed to PWD.… pic.twitter.com/wSuvlYjEpg
În urma acestor evenimente, internauții au considerat că PWD Bamenda a fost ”măcelărită” în deplasarea de la Victoria.
”Cvartetul de arbitri și observatorul de meci care au fost delegați la acest meci au fost suspendați provizoriu din orice activitate până la finalizarea anchetei în curs”, a mai transmis federația din Camerun.
De asemenea, forul condus de Eto'o a dezvăluit că investighează un alt duel din prima etapă a noului sezon, Dynamo Douala - AS Fortuna, pentru ”suspiciuni serioase de trucare a meciului”.
”FECAFOOT își reafirmă angajamentul neclintit față de integritate, transparență în competiții și valori de fair-play, esențiale pentru dezvoltarea fotbalului național. Reiterează faptul că rezultatul ar trebui decis doar pe teren”, se mai arată în comunicat.
Etichete: camerun , arbitri suspendati , victoria united pwd bamenda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții