Barcelona nu stă la discuții: 0 euro pregătiți pentru iarnă
articol scris de Digi Sport08.11.2025, 13:42
SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Barcelona a făcut doar două transferuri în perioada de mercato a verii, Joan Garcia (24 de ani) și Roony Bardghji (19 ani).
Totuși, catalanii l-au adus sub formă de împrumut pe Marcurs Rasford. În total, gruparea de pe Camp Nou a plătit 27,5 milioane de euro pentru cele două transferuri și va achita 30 de milioane de euro dacă îl va transfera definitiv pe Rashford.
Deco a anunțat că Barcelona nu va face transferuri în iarnă
Deco, directorul sportiv al Barcelonei, a explicat într-un interviu că în iarnă nu se vor face transferuri decât dacă vor exista probleme cu accidentările.
În acest moment, Hansi Flick are mai mulți jucători pe lista indisponibililor, dar nu s-a plâns niciodată că nu are destui jucători pentru meciurile care urmează.
”Dacă ne descurcăm bine și nu există surprize, nu cred că este necesar. Știm deja perfect unde ne putem îmbunătăți și cu ce dificultăți ne confruntăm.
Și sezonul trecut am trecut prin momente dificile și am reușit să le depășim”, a spus Deco, potrivit Mundo Deportivo.
Clasamentul din La Liga. Barcelona, pe locul 2
Barcelona pregătește contractul pentru Marcus Rashford, dar cu un salariu diminuat
Barcelona își dorește să îl păstreze pe Marcus Rashford la echipă, iar fotbalistul vrea și el să rămână în Catalonia, iar cotidianul Sport a anunțat că oficialii clubului au început să pregătească noul contract pentru internaționalul englez.
Totuși, există o problemă: salariul lui Marcus Rashford. În momentul în care a ajuns la Barcelona, atacantul englez a acceptat o reducere salarială de 15%, iar catalanii i-au plătit un salariu brut de 14 milioane de euro, la care s-au adăugat și bonusuri de performanță.
Barcelona vrea să îi ofere un contract valabil până în 2030 în care să includă o nouă reducere salarială, dar și bonusuri de performanță.
Pentru transferul definitiv al lui Marcus Rashford, Barcelona trebuie să plătească 30 de milioane de euro, o sumă importantă pentru club dacă ținem cont de problemele financiare ale catalanilor.
Etichete: barcelona , transferuri , deco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții