Florentino Perez, președintele lui Real Madrid / foto: Profimedia

Florentino Perez a ”lovit” din nou în Barcelona, după ultimul scandal provocat de Real Madrid

articol scris de Digi Sport
15.12.2025, 17:23
  • SuperLiga: Hermannstadt - Dinamo, vineri, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Metaloglobus - FC Argeș, vineri, 17:00, DGS 1

Real Madrid a trecut de Alaves în deplasare, scor 2-1, în etapa a 16-a din La Liga. Au marcat Mbappe (minutul 24) și Rodrygo (minutul 76) / Vicente (minutul 68).

Finalul partidei a fost unul tensionat. Concret, în minutul 86, Vinicius a recuperat balonul la centrul terenului, iar apoi a plecat într-o cursă spectaculoasă către poarta adversă, driblând doi adversari. Când să treacă și de al treilea, a fost lovit și s-a prăbușit în careu.

Florentino Perez: ”Se pare că faulturile asupra lui Vinicius și Rodrygo nu au fost penalizate”

Vinicius era convins că va primi lovitură de pedeapsă după intervenția VAR, însă nu s-a semnalat nimic, spre surprinderea madrilenilor. La distanță de un minut, Vinicius a fost înlocuit de Franco Mastantuono.

A doua zi după meci, Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, a participat la un eveniment organizat de club și printre altele a vorbit și despre ce s-a întâmplat în partida de duminică seară.

Perez a amintit din nou de fostul vicepreședinte al arbitrilor, Jose Maria Enriquez Negreira (80 de ani), acuzat că a fost plătit ani la rând de Barcelona.

”Cazul Negreira este cel mai grav caz din fotbalul actual. Știm că s-au plătit peste 8 milioane de euro pentru rapoartele arbitrilor. E nevoie de o schimbare radicală.

Am avut un arbitru care a amenințat că va lua măsuri împotriva clubului chiar înainte de Cupă. Se pare că faulturile asupra lui Vinicius și Rodrygo nu au fost penalizate. Aceasta este ultima fază dintr-o lungă serie de decizii din acest sezon.

Fotbalul nostru a fost afectat și trebuie făcută dreptate. Nu uitați că judecătorul de instrucție din acest caz a descris fapta drept corupție sistemică. Barcelona a recunoscut că aceste plăți au fost făcute pentru că erau avantajoase.

De ce? Care a fost scopul? Real Madrid va continua să insiste asupra acestei probleme, iar dumneavoastră, cei din presă, jucați un rol crucial.”, a spus Florentino Perez, potrivit as.com.

VIDEO cu faza la care Vinicius a cerut penalty

Vinicius nu a primit penalty, iar nici VAR-ul n-a intervenit! ”Nu a dat penalty pentru că e vorba de mine”

”A fost clar penalty, 100% penalty”, i-a spus Alonso, iar Vinicius a replicat”Nu a dat penalty pentru că e vorba de mine”. Brazilianul avea deja cartonaș galben (luat în minutul 80), astfel că putea inclusiv să fie eliminat dacă arbitrul era de părere în primă fază că a simulat.

”Penalty-ul la Vini Jr. este foarte clar, dar nu suntem surprinși deloc”, a mai spus Alonso la conferința de presă de după meci, în timp ce omologul său, Coudet, a transmis: ”După părerea mea, ori dai penalty, ori al doilea galben”.

VIDEO rezumat Alaves - Real Madrid 1-2

Etichete: real madrid , florentino perez , video alaves real madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
„Totul a fost premeditat”. Unchiul băiatului ucis de alți 3 adolescenți în Timiș oferă noi detalii cutremurătoare despre crimă

Apar noi detalii cutremurătoare despre crima din Cenei, județul Timiș, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de alţi 3 adolescenți. Unchiul băiatului ucis, care este polițist local, a povestit cum a reușit să afle că nepotul lui a fost omorât de prieteni. „Totul a fost premeditat”, a declarat bărbatul. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Presa din Bulgaria: ”Radu Drăgușin a semnat contractul vieții sale”

MERCATO 2026 | Toate transferurile iernii sunt aici. Mihai Popa a semnat cu CFR Cluj!

Groenlanda, OUT: 41 din 41 de țări au votat împotrivă! ”Sunt șocat! Nicio explicație”. SUA, arătate cu degetul

Conflict Sorana Cîrstea - Naomi Osaka pe teren! Cum a numit-o nipona pe sportiva noastră, la final

WTA a reacționat, după conflictul dintre Sorana Cîrstea și Naomi Osaka

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Au venit special să-l urmărească pe Joyskim Dawa la meciul cu Dinamo Zagreb: "Este pe radarul mai multor echipe"

Oficial S-a scris istorie! La 23 de ani, a devenit cea mai bine plătită fotbalistă vreodată

Exclusiv Luis Phelipe semnează și revine în SuperLiga. ”Ne bazăm pe el!”

”E rușinos! A dat toate pasele la adversar”. Gigi Becali nu a mai răbdat și a tunat după eșecul FCSB-ului

Citeşte şi

Se dă o luptă de titani în Spania! Real Madrid și Barcelona se ”bat” pe noua ”perlă” a fotbalului

Ce performanță! Ionuț Radu e peste Thibaut Courtois în Spania

PEROZNicola Peltz, pusă la zid de sora fostului ei iubit, după scandalul din familia Beckham: „Încearcă să devină celebră de zece ani”

FILM NOWJason Momoa, în centrul atenției alături de iubita lui, mai tânără cu 13 ani. A sărutat-o și i-a oferit sacoul să o protejeze de frig

Ionuț Lupescu va fi președintele clubului din Superliga! Detaliile unor mișcări extraordinare citeşte ştirea pe Prosport.ro

Selecționerul Mircea Lucescu, internat de urgență la spital citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Bianca Censori, o nouă apariție extravagantă, la brațul lui Kanye West. Ținuta ei super transparentă a atras toate privirile

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Bianca Censori, o nouă apariție extravagantă, la brațul lui Kanye West. Ținuta ei super transparentă a atras toate privirile

Digi World

"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total întâmplător, în locuința lor

Digi Animal World

De ce câinele tău mănâncă iarbă? Cele 4 explicații ale veterinarilor și semnele care ar trebui să te îngrijoreze