Kylian Mbappe nu are niciun dubiu în privința lui Xabi Alonso, dat afară de Florentino Perez de la Real Madrid
articol scris de Digi Sport19.01.2026, 15:22
SuperLiga: Hermannstadt - Dinamo, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Metaloglobus - FC Argeș, vineri, 17:00, DGS 1
Xabi Alonso a fost dat afară de Florentino Perez de la Real Madrid a doua zi după ce a pierdut finala Supercupei Spaniei, 2-3 cu Barcelona într-o partidă jucată în Arabia Saudită.
Tehnicianul basc a pregătit formația din capitala Spaniei timp de 34 de meciuri, timp în care a înregistrat 24 de victorii, patru remize și șase înfrângeri.
Kylian Mbappe: ”Xabi, după părerea mea, va fi un antrenor fantastic”
La conferința de presă premergătoare partidei cu AS Monaco din UEFA Champions League, programată marți, 20 ianuarie, ora 22:00, în direct pe Digi Sport 2, Kylian Mbappe l-a acompaniat pe Alvaro Arbeloa. Printre altele, atacantul francez a fost întrebat și despre Xabi Alonso, iar decarul madrilenilor a transmis că este sigur că tehnicianul va avea o carieră de succes.
- Alonso a câștigat deja eventul cu Bayer Leverkusen și a jucat finala de UEFA Europa League, 0-3 cu Atalanta. A fost singura înfrângere înregistrată de ”Farmaciști” în stagiunea 2023/2024.
”Noi nu am avut nicio problemă cu Xabi Alonso. Să spui că Xabi nu a avut succes aici, asta nu e adevărat. A plecat înainte să poată câștiga trofee.
Am pierdut doar Supercupa Spaniei cu el. Xabi, după părerea mea, va fi un antrenor fantastic. Am avut o relație excelentă cu el”, a declarat Mbappe.
În cele 28 de meciuri jucate cu Xabi Alonso antrenor, Kylian Mbappe a înscris 30 de goluri și a oferit șapte pase decisive.
Francezul a marcat și în primul meci sub comanda lui Alvaro Arbeloa, 2-0 cu Levante, din penalty.
VIDEO rezumat Real Madrid - Levante 2-0
Etichete: real madrid , xabi alonso , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții