Marius Marin a semnat! Se face transferul carierei pentru internaționalul român
articol scris de Digi Sport01.05.2026, 17:32
SuperLiga: Tragerea la sorți a țintarului, vineri, 15:00, DGS 1
Media: Fotbal European, vineri, 22:50, DGS 1
Marius Marin (27 de ani) va juca pentru Sevilla din sezonul 2026/2027, așa cum anunță presa din Spania.
Internaționalul român a fost convins să semneze de către gruparea din Andaluzia, chiar dacă pe urmele sale mai erau și forțele din Grecia: PAOK și AEK.
Marius Marin a spus ”DA” pentru transferul la Sevilla
Marius Marin va pleca astfel după opt sezoane jucate la Pisa și va evolua în Spania, chiar dacă gruparea italiană i-a propus prelungirea.
Conform presei din Spania, Marius Marin deja a semnat pre-contractul cu cei de la Sevilla și totul duce către o mutare în fotbalul iberic pentru mijlocașul de 27 de ani.
Antonio Cordon, directorul sportiv al celor de la Sevilla, a călătorit din nou în Italia pentru a negocia totul și pentru a semna contractul cu Marius Marin.
Chiar dacă este în continuare accidentat, românul ”i-a convins” pe andaluzi, cei care au decis să-l transfere pentru stagiunea următoare.
”FC Sevilla a semnat un pre-contract cu Marius Marin”, au titrat ibericii.
Rămâne însă de văzut dacă Marius Marin va juca alături de Sevilla în La Liga sau în Segunda Division. În acest moment, andaluzii se află pe locul al 18-lea, loc retrogradabil, cu 34 de puncte, la doar o lungime de salvare cu 5 etape înainte de final.
În acest sezon Marin are 20 de meciuri pentru Pisa în Serie A. În cei 7 ani în care a evoluat pentru Pisa, Marin a strâns 267 de partide, 7 goluri și 12 pase decisive.
- 3 milioane de euro este cota lui Marius Marin, potrivit transfermarkt.com.
- 36 de meciuri a jucat Marin pentru naționala României.
Marius Marin este într-o relație cu Ștefania Tudor
Galerie Foto
Etichete: italia , spania , la liga , sevilla , marius marin , pisa , marius marin transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții