Nimic! Șapte jucători au uitat de Xabi Alonso
articol scris de Digi Sport13.01.2026, 20:18
Serie A: Pisa - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: FC Argeș - FCSB, vineri, 20:00, DGS 1
Xabi Alonso a fost dat afară de Florentino Perez a doua zi după înfrângerea cu Barcelona din Supercupa Spaniei, scor 2-3, partidă transmisă pe Digi Sport 1.
În presa din Spania se zvonea că mai mulți jucători erau împotriva antrenorului basc. Abia ajungeau la timp la antrenamente, plecau imediat după ce se terminau și în timpul lor nu dădeau 100%.
- Citește și: Umilitor! Au apărut imaginile cu Alonso și Mbappe, înainte ca antrenorul să fie dat afară de la Real Madrid
Vinicius, Militao, Trent, Mendy, Bellingham, Brahim și Mastantuono nu au avut niciun mesaj pentru Xabi Alonso
Fotbaliștii madrilenilor sunt extrem de activi în mediul online, însă șapte dintre ei au ales să nu transmită, cel puțin până în după-amiaza zilei de marți, 13 martie, niciun mesaj după despărțirea care s-a produs pe banca tehnică.
Potrivit Marca, este vorba despre Vinicius (cu care Xabi a avut mai multe conflicte), Eder Militao, Trent Alexander-Arnold, Ferland Mendy, Jude Bellingham, Brahim Diaz (plecat la Cupa Africii) și Franco Mastantuono.
Nici Endrick nu a scris nimic, însă brazilianul nu se mai afla sub comanda lui Xabi Alonso, fiind cedat sub formă de împrumut la Lyon, unde a și marcat la debut.
”A fost o perioadă scurtă, dar a fost o plăcere să joc pentru tine și să învăț de la tine. Îți mulțumesc că mi-ai acordat încredere încă din prima zi.
Te voi păstra în memorie ca pe un antrenor cu idei clare și cu multe cunoștințe despre fotbal. Îți urez mult succes în noua ta etapă”, i-a scris Mbappe lui Xabi Alonso, căruia i-a dat deja unfollow pe Instagram.
Mesajul lui Xabi Alonso după ce a fost dat afară de la Real Madrid
A doua zi după anunțul despărțirii, Xabi Alonso a postat un mesaj elegant pe contul personal de Instagram, unde a scris următoarele: ”Se încheie această etapă profesională și nu a ieșit așa cum ne-am fi dorit. A antrena Real Madrid a fost o onoare și o responsabilitate.
Le mulțumesc clubului, jucătorilor și, mai ales, suporterilor și madridismului pentru încrederea și sprijinul oferite. Plec cu respect, recunoștință și mândria că am făcut tot ce a fost posibil, cât de bine am putut”.
VIDEO rezumat Barcelona - Real Madrid 3-2
Etichete: real madrid , xabi alonso , mendy , vinicius , brahim diaz , militao , jude bellingham , franco mastantuono , trent
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții