Fran Garcia, alături de colegii săi de la Real Madrid / Foto: Profimedia

OUT de la Real Madrid: ”Confirmat! La revedere”

articol scris de Digi Sport
13.04.2025, 19:34
  • Handbal: Gyor - Metz, duminică, 19:00, DGS 1

  • Handbal: Brest - CSM București, duminică, 16:00, DGS 1

Real Madrid este pe punctul de a se despărți de Fran Garcia (25 de ani).

Fundașul stânga a crescut la gruparea de pe ”Santiago Bernabeu”, însă în vara anului 2021 a fost cedat pentru două milioane de euro la Rayo Vallecano. Doi ani mai târziu, Real Madrid l-a răscumpărat cu 5 milioane, iar în acest sezon a bifat 39 de apariții în care a adunat 4 assist-uri.

Fran Garcia, OUT de la Real Madrid. Ar putea merge la Benfica

Garcia a primit multe minute din partea lui Carlo Ancelotti, dar fotbalistul nu a reușit să-i impresioneze pe cei din conducerea clubului, care-i caută deja o nouă echipă: ”Confirmat. Fran Garcia, sacrificat: La revedere, Real Madrid”, au titrat cei de la madrid-barcelona.com.

Conform sursei menționate anterior, madrilenii și-ar dori în jur de 15 milioane de euro în schimbul apărătorului, iar acesta ar putea fi folosit ca monedă de schimb pentru Alvaro Carreras (22 de ani), fundașul lateral de la Benfica, de care sunt interesați cei de la Real.

Lusitanii îl evaluează pe iberic la 50 de milioane de euro, iar Real Madrid ar putea reduce suma prin includerea lui Fran Garcia în afacere, mai ales că jucătorul ”Galacticilor” ar fi pe placul multiplei campioane a Portugaliei.

Carreras a trecut pe la juniorii lui Deportivo La Coruna și Real Madrid, apoi a făcut pasul în Anglia, la Manchester United. ”Diavolii” l-au împrumutat la Preston, Granada și Benfica, iar în vara anului trecut portughezii l-au transferat definitiv pentru 6 milioane de euro.

  • 3 goluri și 5 assist-uri în 44 de jocuri a reușit Alvaro Carreras în acest sezon la Benfica.
  • 28 de milioane de euro este cota de piață a lui Carreras, conform Transfermarkt.

Pe lângă Fran Garcia, ”Los Blancos” vor renunța, cel mai probabil, și la Luka Modric și Lucas Vazquez în vară, când le expiră contractele.

Etichete: real madrid , transfer real madrid , fran garcia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum ar putea arăta Guvernul Tomac. Numele vehiculate ale miniștrilor din viitorul Executiv - surse

Începe să se contureze lista miniștrilor care ar putea face parte dintr-un viitor Cabinet condus de premierul desemnat Eugen Tomac, potrivit informațiilor pe surse ale Digi24, mai multe nume fiind vehiculate pentru portofoliile-cheie din Guvern.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Denise Rifai a dat cărțile pe față și a spus totul despre relația cu Dan Alexa: ”S-a ajuns la o demență”

Foto România - Țara Galilor 2-1. Victorie la limită pentru Gică Hagi la primul meci ”acasă” de la revenire

Exclusiv Dan Petrescu e în Italia

Exclusiv De nicăieri! Florinel Coman a anunțat că pleacă, după România - Țara Galilor 2-1: "Nu mai vreau"

Exclusiv Bojana Popovic, siderată după Metz - CSM București 32-27: "Nu înțeleg!". Cum și-a numit jucătoarele

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Coman a dat gol pentru România și a anunțat că pleacă din Qatar, iar Olaru n-a stat pe gânduri: ”Ți-a fost dor de noi?”

Presa din Ungaria a reacționat, după ce Nuno Campos l-a înlocuit pe Zeljko Kopic la Dinamo

Gică Hagi i-a cerut unui ”Tricolor” să se transfere de urgență: ”E fundamental pentru el!”

Gestul uriaș făcut de Romina Gingașu, după ce o dronă i-a distrus locuința unei familii din Galați: ”Am fost speriată”

Citeşte şi

Ce anunț în Spania: Michael Olise i-a spus "DA" lui Real Madrid!

A anunțat că Erling Haaland va ajunge la Real Madrid: ”Iubește echipa”

PEROZAndreea Marin rupe tăcerea după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Unii chiar irosesc ceea ce primesc”

FILM NOWHannah Waddingham iubește din nou după opt ani. Cine este bărbatul remarcabil care a cucerit-o pe vedeta din "Ted Lasso"

Frații Pavăl, ce lovitură! Clubul celor mai bogați patroni din fotbalul românesc n-a primit licența: cine profită! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Chivu, patru ore de discuții cu șefii Interului. Giuseppe Marotta: "Decizia e luată" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos

Digi World

Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui obicei tot mai răspândit

Digi Animal World

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”