Se anunță război la iarnă: PSG și Real Madrid vor oferta un star de la Bayern!
articol scris de Digi Sport12.11.2025, 22:54
SuperLiga: Hermannstadt - Rapid, marți, 20:30, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - FC Argeș, marți, 18:00, DGS 1
Meciul PSG - Bayern 1-2, disputat în etapa a patra din Champions League, ar putea provoca un transfer între cele două echipe.
Campioana en-titre a competiției a fost plăcut impresionată de prestația unui fotbalist care a jucat toate cele 90 de minute, iar la câteva zile după meciul direct a intrat în cursa pentru transferul său.
După Real Madrid, și PSG vrea să îl transfere pe Dayot Upamecano
Potrivit francezilor de la RMC Sport, este vorba de Dayot Upamecano, fotbalist cotat la 60 de milioane de euro pe site-ul de specialitate Transfemarkt.
Fundașul central de 27 de ani mai are contract până la finalul sezonului, iar până acum nu a fost convins de campioana Germaniei să semneze o nouă înțelegere, deși bavarezii continuă să insiste.
Cei de la PSG sunt hotărâți să înceapă negocierile din iarnă, când regulamentul le va permite să facă acest lucru, deoarece internaționalul francez va intra în ultimele șase luni de contract.
Până acum, Real Madrid era singura echipă cu planuri concrete de a-i obține semnătura, dar acum Upamecano are o opțiune de transfer în plus.
VIDEO Rezumat PSG - Bayern 1-2
Etichete: real madrid , psg , transfer , mercato , dayot upamecano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții