Se conturează plecarea lui Ter Stegen! Barcelona a spus ”da”
articol scris de Digi Sport01.01.2026, 11:21
Serie A: Pisa - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: FC Argeș - FCSB, vineri, 20:00, DGS 1
Ter Stegen este hotărât să plece de la Barcelona, asta deoarece are nevoie de minute pentru a-și intra în formă înainte de Cupa Mondială.
Portarul german a ajuns a treia soluție la formația blaugrana, fiind depășit de către Wojciech Sczesny și Joan Garcia, goalkeeperul transferat de la Espanyol pentru 25 de milioane de euro.
”Joan este numărul unu. Nu văd o a doua sau a treia opțiune. Nu o să-l schimbăm pe Joan, se descurcă foarte bine”, afirma Hansi Flick.
Girona e dispusă să plătească doar un milion de euro din salariul lui Ter Stegen! Barcelona e de acord
Potrivit ultimelor informații apărute în presa din Spania, cea mai bine poziționată echipă în a-i obține semnătura lui Ter Stegen este Girona, tot un club din Catalonia.
Girona s-a oferit să plătească doar un milion de euro din salariul net (7 milioane) al lui Ter Stegen, iar Barcelona este de acord cu acest lucru.
Astfel, dacă nu va interveni nimic neprevăzut, este de așteptat ca portarul german să evolueze la Girona, sub formă de împrumut, în a doua parte a sezonului 2025/2026.
”Mi-ar plăcea să-l avem pe ter Stegen la noi! Este un portar de clasă mondială”, declara Michel, antrenorul Gironei.
- 7 milioane de euro este cota de piață a lui Ter Stegen, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.
423 de meciuri a jucat neamțul pentru Barcelona, de la transferul din 2014 de la Borussia Monchengladbach.
Etichete: barcelona , ter stegen , girona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții