Lisav Eissat / Foto: Profimedia

1,5 milioane de euro pentru transferul lui Lisav Eissat

articol scris de Digi Sport
29.01.2026, 22:27
  • SuperLiga: Dinamo - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: CFR - Metaloglobus, vineri, 17:00, DGS 1

Dinamo a fost foarte aproape să-l aducă pe Lisav Eissat (20 de ani), fundaș central cu dublă cetățenie româno-israeliană și jucător convocat de Mircea Lucescu (80 de ani) la naționala României, însă mutarea a picat.

Fotbalistul și-a dat acordul pentru o trecere la formația din Ștefan cel Mare, dar clubul din Israel a ținut de preț

Transferul lui Lisav Eissat la Dinamo a picat, pentru că Maccabi a cerut 1,5 milioane de euro

Lisav Eissat acceptase condițiile financiare și era gata să semneze cu Dinamo, însă negocierile cu Maccabi Haifa, clubul deținător al drepturilor jucătorului, nu au putut fi finalizate, iar mutarea a picat definitiv, chiar dacă Andrei Nicolescu mai nutrea mici speranțe că se poate realiza.

Israelienii cereau 1,5 milioane de euro, sumă considerată prea mare de Dinamo, deși reprezentanții jucătorului ajunseseră la un acord cu ”alb-roșii” în privința salariului și a contractului.

Dinamoviștii au încercat să negocieze și să îi convingă pe cei din Israel să mai lase din preț, însă cei de la Maccabi Haifa nu au putut fi deloc înduplecați, conform iamsport.ro.

Din păcate pentru ”Haită”, Dinamo nu a reușit să aducă jucătorul dorit, dar s-a orientat ulterior către achiziția lui Matteo Duțu, de la AC Milan, pentru 450.000 de euro.

Astfel, Lisav Eissat va rămâne la Maccabi Haifa, iar Dinamo trebuie să caute alte soluții pentru a întări defensiva, pentru partea a doua a sezonului.

  • 375.000 de euro este cota de piață a lui Lisav Eissat, conform Transfermarkt.
Lisav Eissat / Foto: Sport Pictures

Etichete: dinamo , transfer picat , lisav eissat , transfer lisav eissat


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Imagini din flagrantul DNA. Avocata din PNL Sector 1, surprinsă când primea 60.000 de euro alături de un fals general SIE

Momentul flagrantului organizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este implicată o avocată, membră a PNL Sector 1 a fost surprins în imagini. În înregistrări se vede cum aceasta primește o sumă mare de bani, anchetatorii susținând că este vorba despre 60.000 de euro, bani încasați în cadrul unei operațiuni de trafic de influență.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șoferul TIR-ului lovit de microbuz pe ”drumul morții” din Timiș a rupt tăcerea! Schimbare majoră: ce a descoperit Poliția

Jurgen Klopp a semnat și pregătește prima schimbare majoră

Cu cine va juca Interul lui Cristi Chivu, după ce a ratat calificarea directă în optimile UEFA Champions League

Controversa a fost lămurită: firma care le-a închiriat microbuzul suporterilor greci a făcut anunțul! ”NU există”

Tatăl unui supraviețuitor al accidentului din Timiș a ajuns în România și a descris într-un cuvânt condițiile din spital

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gigi Becali s-a hotărât: două transferuri la FCSB, după eliminarea din Europa League! Trei jucători sunt OUT: ”Renunț la ei”

Video Ștefan Târnovanu a apărut în fața microfonului și n-a mai răbdat: ”Nu-mi vine să cred că există astfel de oameni”

Antrenorul lui Fenerbahce nu s-a ferit s-o recunoască, după egalul cu FCSB

Exclusiv S-a terminat! Gigi Becali a anunțat prima plecare de la FCSB, după eliminarea din Europa League

Citeşte şi

Dinamo atacă în forță locul 1 din SuperLigă: ”Putem bate orice echipă!”

Zeljko Kopic a anunțat ce se întâmplă cu Matteo Duțu, înainte de Dinamo - Petrolul

PEROZCea mai bună reclamă e ea însăși! Sydney Sweeney și-a promovat prima linie de lenjerie intimă în stilul său caracteristic

FILM NOWDecolteu până la abdomen, zâmbet cuceritor, frumusețe fără vârstă. Halle Berry face 60 de ani la vară, dar timpul îi e aliat

Jucătorii de la FCSB care nu sunt afectați de criticile lui Becali. Dezvăluiri din vestiar: ”Și eu am simțit presiunea” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Trupurile celor șapte suporteri ai lui PAOK, morți în accidentul din Timiș, au fost transportate în Grecia cu un avion militar citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor face un personaj"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor face un personaj"

Digi World

Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă frecventă

Digi Animal World

Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale