Exclusiv A plecat de la CFR Cluj. Iuliu Mureșan: ”E o pierdere pentru club”
articol scris de Digi Sport24.11.2025, 07:35
SuperLiga: Sepsi - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Corvinul - Voluntari, vineri, 18:00, DGS 1
Iuliu Mureșan (71 de ani), președintele lui CFR Cluj, a vorbit despre plecarea lui Răzvan Zamfir (51 de ani) de la gruparea din Gruia.
Fostul șef al centrului de scouting al clubului din Gruia a semnat cu rivala U Cluj.
Iuliu Mureșan, despre plecarea lui Răzvan Zamfir de la CFR Cluj: ”Eu mi-aș fi dorit să rămână”
Iuliu Mureșan a dezvăluit că Răzvan Zamfir a plecat de la CFR Cluj din cauza unor supărări
”Eu l-am adus (n.r. pe Răzvan Zamfir, la CFR Cluj). Mi-a plăcut de la început implicarea lui și seriozitatea. L-am convins să lase impresariatul și să vină la club. Eu când am venit (n.r. în 2025 la CFR Cluj), el a dorit să plece.
A plecat că așa a considerat. Era supărat din anumite motive. E o pierdere pentru club, chiar dacă eu mi-aș fi dorit să rămână”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport Matinal.
Ce mesaj a transmis Răzvan Zamfir, după despărțirea de CFR
”Plec cu inima grea de la CFR Cluj, care întotdeauna va rămâne casa mea. Le mulțumesc tuturor pentru colaborare, am lucrat peste 12 ani aici, este un club fantastic, iar colegii mei de aici sunt cu totul și cu totul speciali.
Îi mulțumesc și lui Neluțu Varga, este un patron care a băgat foarte mulți bani în fotbalul românesc și care merită respect!
Momentan, o să mă odihnesc o perioadă și sunt ferm convins că CFR-ul, cu președintele Iuliu Mureșan și cu noul antrenor Daniel Pancu, va avea rezultate din ce în ce mai bune și își va atinge obiectivele.
Lotul este foarte bun, mai bun cred eu decât anul trecut și sunt convins că CFR va începe să urce. CFR rămâne în inima mea și știu că lucrurile se vor stabiliza.
Și împreună cu Neluțu Varga, care, repet, merită respect pentru ce a făcut în fotbalul românesc, toți cei de aici vor duce CFR acolo unde îi este locul și unde a fost atâția ani la rând”, a declarat, la despărțire, Răzvan Zamfir, citat de Fanatik.
Etichete: iuliu muresan , iuliu muresan cfr cluj , razvan zamfir , răzvan zamfir cfr cluj , răzvan zamfir u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții