Alexandru Musi, la Dinamo / Foto: Dinamo București

Oficial Alexandru Musi a semnat până în 2029 cu Dinamo! Ce număr și-a ales

articol scris de Digi Sport
11.06.2025, 16:29
  • SuperLiga: Oțelul - UTA, vineri, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FC Botoșani - U Cluj, vineri, 20:00, DGS 1

Alexandru Musi (20 de ani) este noul jucător al celor de la Dinamo.

Alexandru Musi a ajuns la Dinamo la schimb cu Dennis Politic (25 de ani), care a făcut trecerea la FCSB. În schimb, cei de la Dinamo mai primesc 970.000 de euro de la ”Roș-Albaștri”.

Alexandru Musi, contract pe patru sezoane cu Dinamo: va purta numărul 7

Dinamo a anunțat că Alexandu Musi a semnat până în 2029. Mijlocașul va purta numărul 7 la gruparea din Ștefan cel Mare”

Bine ai venit, Alexandru Musi!

Musi, în vârstă de 20 de ani, este noul nostru jucător. În sezonul recent încheiat, acesta a bifat 31 de apariții în tricoul celor de la FCSB, reușind să înscrie de 3 ori și să ofere 1 assist.

Până în prezent, a adunat un total de 69 de meciuri în Superligă, înscriind 7 goluri și contribuind decisiv la alte 5.

Totodată, Musi a fost convocat la mai multe reprezentative de tineret ale Naționalei de Fotbal a României, bifând 9 selecții pentru România U20 și 3 selecții pentru România U21.

Înțelegerea dintre Dinamo și Alexandru Musi se va desfășura pe o durată de 4 ani, fiind valabilă până la 30.06.2029.

Mult succes, Musi, în tricoul echipei noastre! Îți dorim cât mai multe reușite!”, a transmis Dinamo, pe Instagram.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Dinamo 1948 București (@dinamobucurestiofficial)

Cifrele lui Alexandru Musi și cele ale lui Dennis Politic în sezonul 2024/2025

  • 700 de mii de euro este cota de piață a lui Alexandru Musi, potrivit Transfermarkt.
  • 3 goluri și un assist în 31 de apariții (1.256 de minute) a reușit Musi la FCSB 
  • Dennis Politic are o cotă de piață de 1.500.000 de euro, potrivit Transfermarkt
  • 6 de goluri și două pase decisive a reușit Dennis Politic sezonul trecut la Dinamo

Etichete: transfer dinamo , alexandru musi , transfer alexandru musi , alexandru musi dinamo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum l-a numit Trump pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace

Prima reuniune a Consiliului pentru Pace, o inițiativă a preşedintelui american Donald Trump, s-a desfășurat joi, 19 februarie, la Washington. La întrevedere a participat și președintele Nicușor Dan, România având statut de observator. În discursul de deschidere a evenimentului, cel de-al 47-lea președinte american l-a numit pe Dan „prim-ministru” al României, adăugând și că poporul român este „fantastic”. Totodată, liderul de la Casa Albă a sugerat că o decizie privind Iranul ar putea fi luată în următoarele 10 zile, susținând și că țara din Orientul Mijlociu nu poate avea arme nucleare. Mai mult, „Consiliul Păcii va supraveghea aproape în totalitate Organizația Națiunilor Unite”, a anunțat Donald Trump.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Gigi Becali a primit vestea la FCSB: 39.250.000€!

Video Bodo/Glimt - Inter 3-1 / Brugge - Atletico 3-3 / Olympiacos - Leverkusen 0-2 / Qarabag - Newcastle 1-6, în play-off-ul UCL

Video Surpriză uriașă! Cine și-a făcut apariția la Consiliul Păcii: "O rușine! / E disperat după Donald Trump"

Arabii s-au convins de Adrian Șut, după 5 meciuri jucate

L-a făcut ”praf” pe Chivu: ”Să-și clătească gura când vorbește despre tatăl meu! Asta arată meschinăria lui”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

OUT tot sezonul! Ruptură de ligamente încrucișate pentru un jucător al Rapidului

L-a transferat la FCSB și a spus totul: "Bă, ești nebun? Cerea cam 1,5 milioane salariu"

S-a terminat "meciul românilor" din Europa: Răzvan Lucescu, bătut! Ce a spus la conferință

Câștigă peste 10.000.000 de euro pe an, dar nu și-ar fi plătit trupa care i-a cântat la nuntă

Citeşte şi

Galerie Foto Veste uriașă pentru Musi, atacantul care s-a impus la Dinamo

Alexandru Musi, chemat de fanii lui Dinamo să o înjure pe FCSB! Ce decizie a luat

PEROZCrystal, văduva lui Hugh Hefner, demers neașteptat la aproape zece ani de la moartea magnatului: „Mii de femei ar putea fi afectate”

FILM NOWJessica Alba parcă a înflorit după divorț! În costum de baie minuscul, bronzată și tonifiată, lângă iubitul actor

Ionuț Lupescu, reacție acidă după atacul lui Mihai Stoica la Florentin Petre citeşte ştirea pe Prosport.ro

Prunea l-a făcut praf pe Mihai Stoica: „Băi, agariciule! Îți dădeam eu ție una în scăfârlia aia!” citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, sigură pe ea, într-o fustă cât o palmă și cu abdomenul perfect sculptat la vedere. Frumusețea ei întoarce toate privirile

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, sigură pe ea, într-o fustă cât o palmă și cu abdomenul perfect sculptat la vedere. Frumusețea ei întoarce toate privirile

Digi World

Privarea de somn afectează sănătatea sistemului digestiv prin nervul vag. Cercetătorii explică riscurile

Digi Animal World

Tina, mascota de la Jocurile Olimpic de iarnă, surprinsă în timpul unor acrobații. Imaginile rare cu micuța hermină au devenit virale