Bogdan Andone a dus-o pe FC Argeș pe locul 4 și a făcut anunțul: ”Îmi pare rău”
articol scris de Digi Sport23.01.2026, 19:10
SuperLiga: Universitatea Craiova - Botoșani, sâmbătă, 20:00, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - Slobozia, sâmbătă, 17:00, DGS 1
FC Argeș a reușit să o învingă pe Metaloglobus, scor 2-0, în etapa 30 din SuperLiga României.
Robert Moldoveanu (64) și Claudiu Micovschi (72) au adus victoria ”Vulturilor”. Metaloglobus a jucat din minutul 59 cu un om în minus, după ce Gabriel Dumitru a fost eliminat.
Bogdan Andone: ”Îmi pare rău de cei care joacă mai puțin, pentru că toți ar merita să joace”
La finalul partidei, Bogdan Andone s-a arătat mulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția avută de jucătorii săi. În plus, tehnicianul celor de la FC Argeș a avut un mesaj și pentru fotbaliștii din lot care nu au prins minute.
”E important că băieții au realizat importanța jocului. S-au concentrat, nu a fost simplu de jucat. Metaloglobus merită felicitați, nu a fost un joc deloc simplu. Poate dacă nu aveam șansa ca adversarii să aibă un jucător eliminat era altfel jocul. Mă bucur că am câștigat un joc extrem de important.
Băieții mei au fost concentrați și au abordat foarte bine jocul. Metaloglobus și-a ridicat nivelul în această iarnă. În această seară au făcut un meci agresiv, dar vreau să-i felicit pe băieții mei pentru atitudinea pe care au avut-o. Mă bucur că toată munca lor e răsplătită de rezultate.
Sunt mulțumit de absolut toți jucătorii. Îmi pare rău de cei care joacă mai puțin, pentru că toți ar merita să joace. Chiar îmi pare sincer rău. Sper să realizeze că e important grupul și fiecare să dea maximul când se apelează la ei”, a spus Bogdan Andone.
Clasament SuperLiga
VIDEO cu rezumatul partidei Metaloglobus - FC Argeș 0-2
Etichete: liga 1 , superliga , bogdan andone , video metaloglobus fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții