Omrani a marcat în minutul 89 pentru CFR Cluj în meciul cu FC Voluntari / Foto: captură Digi Sport

Video CFR Cluj - FC Voluntari 1-0. Final dramatic. Omrani a marcat în minutul 89. Două bare și ocazii uriașe

articol scris de Digi Sport
30.10.2021, 23:20
  • SuperLiga: Oțelul Galați - UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: FC Argeș - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1

CFR Cluj a câștigat greu cu FC Voluntari, 1-0, scorul "preferat" al lui Dan Petrescu. Omrani a adus cele 3 puncte clujenilor în minutul 89, după un meci cu două bare și ocazii uriașe.

CFR Cluj - FC Voluntari 1-0. Ardelenii au avut două bare

Campioana a început meciul bine așezată în teren, iar Tamaș a fost aproape de autogol la o centrare a lui Camora. Ilfovenii au răspuns curajos, prin Ion Gheorghe, iar ocaziile au continuat să alterneze.

Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICI

Șutul lui Deac a ocolit puțin vinclul, iar la poarta clujenilor, Helder Tavarez nu a nimerit nici el ținta. Până la pauză, clujenii au mai irosit 3 ocazii. Petrila a tras în transversală, din lovitură liberă, Alibec nu a nimerit poarta, iar apoi Petrila a alunecat fără să fie atins de nimeni și a ratat întâlnirea cu o minge pe care scria gol.

CFR Cluj - FC Voluntari 1-0. Omrani a înscris singurul gol al meciului în minutul 89

În repriza secundă, Costin a ratat o șansă bună pentru Voluntari, iar Bouhenna a trimis cu capul peste poartă.

CFR a avut a doua bară în minutul 72, prin Camora, însă golul a venit în minutul 89. L-a reușit Omrani, după o pasă de la Păun. Voluntariul s-a aruncat în atac și a ratat două șanse în prelungiri, iar Păun a avut ultima șansă a meciului.

VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - FC Voluntari 1-0:


Știrea inițială:

Dan Petrescu (53 de ani) a revenit la CFR Cluj la finalul lunii august, pentru al treilea mandat, preluând echipa de pe primul loc, cu punctaj maxim după primele șapte runde.

CFR Cluj este lider autoritar după primele 13 etape din Liga 1, având opt puncte avans față de următoare clasată, iar sâmbătă, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, va primi vizita celor de la FC Voluntari.

După 13 etape, FC Voluntari ocupă locul 5 în Liga 1, cu 24 de puncte. Ilfovenii ar fi trebuit să întâlnească FCSB la mijlocul acestei săptămâni, în optimile Cupei României, dar meciul a fost anulat din cauza faptului că bucureștenii nu au avut suficienți jucători disponibili.

FC Voluntari i-a pus probleme lui CFR Cluj și în sezonul trecut. Cele două formații au remizat în Ardeal, scor 0-0, în timp ce la partida din județul Ilfov a fost consemnată o victorie la limită a echipei din Gruia, 1-0.

CFR Cluj - FC Voluntari 21:30, LIVE VIDEO, Digi Sport 1 | Echipele probabile

CFR Cluj: Bălgrădean - Susic, A. Burcă, Cestor, Camora - Culio, A. Boateng, Ad. Păun - C. Deac, Omrani, Petrila
Absenți: Bordeianu (suspendat), Debeljuh (exclus din lot și trimis la echipa secundă de către Dan Petrescu)
Antrenor: Dan Petrescu

FC Voluntari: M. Popa - Ricardinho, Meleke, Tamaș, Armaș, Briceag -  Cr. Costin, Droppa, Rață - Nemec, I. Gheorghe
Absent: Marcelo (suspendat)
Antrenor: Liviu Ciobotariu.

După instalarea lui Petrescu, CFR Cluj a făcut mai mulți pași greșiți în campionat, însă diferența față de următoarea clasată rămâne una semnificativă - opt puncte mai mult decât Universitatea Craiova și nouă peste FCSB, care are un meci mai puțin disputat.

CFR Cluj - FC Voluntari 21:30, LIVE VIDEO, Digi Sport 1 | De ce se teme Dan Petrescu de acest meci

Parcursul excelent al ilfovenilor din ultima vreme, șase victorii consecutive în Liga 1, îi dă fiori lui Dan Petrescu, care compară acest joc cu "finala Champions League". Antrenorul campioanei spune că FC Voluntari, antrenată de Liviu Ciobotariu, este surpriza plăcută a campionatului.

Tehnicianul acuză în continuare problemele de lot și faptul că nu a fost la CFR Cluj de la începutul sezonului pentru a putea să-și contureze echipa și planul de joc.

"Dacă ai șase victorii la rând, nu poate să fie întâmplător. Șase victorii la rând, în orice campionat din lume, sunt foarte greu de obținut. Voluntari este surpriza plăcută a campionatului, de departe. Poate împreună cu Rapid, dar Voluntari, cu șase victorii la rând, a depășit orice așteptări.

După un început mai greu, cu patru înfrângeri în șase meciuri, erau probleme la echipă, au venit șase victorii meritate. Cred că și la Pitești merita mai mult. E clar că vor pune probleme oricărei echipe din campionat, inclusiv nouă.

Când am venit și am putut să-mi fac lotul și sistemul de la început, a fost mai ușor. Acum nu pot să fac acest lucru. Îmi este greu. Tot timpul mă gândesc numai la primul meci. Din păcate, lista nu e așa bogată peste tot.

Accidentările au fost multe, jucătorii nu sunt pregătiți, mulți dintre ei au venit după accidentări și mi-e greu să fac două echipe. Trebuie să luăm meci cu meci, asta e singura soluție. Pentru noi e finala Champions League acest meci cu Voluntari. După care, ne gândim la următorul meci, asta e clar", a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.

Tot la conferința de presă, Dan Petrescu a anunțat că l-a exclus din lot pe atacantul Gabriel Debeljuh.

CFR Cluj - FC Voluntari 21:30, LIVE VIDEO, Digi Sport 1 | ”O să câștigați iar titlul?”

La conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari, care se joacă sâmbătă, de la 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, Dan Petrescu a fost întrebat direct de un reporter: "O să câștigați campionatul?". Antrenorul a zâmbit și a ezitat să dea un răspuns la fel de direct.

"Eu nu sunt Mafalda să știu dacă iau campionatul. Sunt un antrenor normal, încerc să muncesc. Nu pot să promit nimic. E clar că vrem să luăm campionatul, dar nu pot să garantez nimic. Fotbalul nu e matematică.

În momentul de față, clasamentul arată bine. Jocul echipei n-arată așa bine, deci trebuie să muncim foarte mult pentru a reuși. Un campionat nu se câștigă ușor. De obicei, în ultimul meci sau penultimul, de obicei așa a fost

Când am venit și am putut să-mi fac lotul și sistemul de la început, a fost mai ușor. Acum nu pot să fac acest lucru. Îmi este greu. Tot timpul mă gândesc numai la primul meci. Din păcate, lista nu e așa bogată peste tot. Accidentările au fost multe, jucătorii nu sunt pregătiți, mulți dintre ei au venit după accidentări și mi-e greu să fac două echipe.

Trebuie să luăm meci cu meci, asta e singura soluție. Pentru noi e finala Champions League acest meci cu Voluntari. După care, ne gândim la următorul meci, asta e clar", a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.

Etichete: dan petrescu , cfr cluj fc voluntari , dan petrescu cfr cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Schimbări propuse de MAI pentru obținerea permisului auto

Ministerul de Interne a anunțat că va organiza săptămâna viitoare, pe 22 aprilie, o dezbatere publică pe tema modificărilor propuse recent în ceea ce privește obținerea permisului de conducere. MAI își propune, practic, să eficientizeze procesul de obținere a cazierului judiciar și să introducă excepții de la proba teoretică a examenului pentru anumite categorii.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Bayern - Real Madrid 4-3 / Arsenal - Sporting 0-0. Știm tabloul semifinalelor Champions League!

Arda Guler s-a dus la Slavko Vincic și i-a spus ceva ce probabil n-a mai auzit în viața lui. Roșu DIRECT!

Video Un interviu ”banal” a făcut internetul ”să explodeze”! Nimeni nu se aștepta la ce avea să urmeze în direct

Francezii: Inter ar fi pregătită să renunțe la Cristi Chivu și ”visează la un singur antrenor”

Foto Scandal uriaș: o jurnalistă și un antrenor celebru, filmați pe ascuns la piscină! Ambii sunt căsătoriți

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

S-a terminat: OUT de la Real Madrid, după dezastrul cu Bayern din UEFA Champions League!

Video "Nebunie" în Europa League: repriză istorică și remontada de poveste! Echipa de 248.000.000 €, eliminată

Gata! Au câștigat la FIFA procesul de 1.300.000€ pentru jucătorul luat de la FCSB și vândut mai departe

Video Meciul românilor în Europa: AEK - Rayo 3-1! Marin și Rațiu, diferență neverosimilă la notele primite

Citeşte şi

Exclusiv Dan Șucu vrea să-i retragă din prerogative lui Victor Angelescu și e gata să mizeze pe sfatul lui Becali + Dan Petrescu!

Rapid i-a trimis banii lui Dan Petrescu

PEROZKim Kardashian și Lewis Hamilton, ca doi îndrăgostiți în Tokyo. Surprinși plimbându-se de mână pe străzile orașului

FILM NOWVal de reacții după ce Anne Hathaway a aparut într-o rochie transparentă pe străzile din New York: „E vulgară”

Anunț despre "perla" lui Gică Hagi cu care Gigi Becali vrea să rezolve marea problemă de la FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

Lovitură în spate încasată de Cristi Chivu: "Visul lui Inter e alt antrenor și în culise se lucrează" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ce spune Taylor Swift despre adevărata față a celebrei Dakota Johnson: Pot garanta pentru asta

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ce spune Taylor Swift despre adevărata față a celebrei Dakota Johnson: Pot garanta pentru asta

Digi World

Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat pe 85 de ani

Digi Animal World

Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”