Andrei Ivan și Alexandru Cicâldău / Foto: Sport Pictures.

Craiova, trei meciuri ”de foc”. Examen cu UTA înainte de FCSB și CFR: ”Nu ne gândim la acele două meciuri”

articol scris de Digi Sport
12.03.2021, 22:41
  • Baraj SuperLiga: Chindia - Farul, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1

VIDEO Gaz Metan - Universitatea Craiova 0-2. Alexandru Cicâldău, mijlocașul oltenilor, a tras primele concluzii după victoria echipei sale de la Mediaș.

Cicâldău și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 60, după o acțiune a lui Andrei Ivan. Cu această victorie, Craiova a ajuns la 53 de puncte și este la patru puncte distanță de FCSB și CFR Cluj, care au un meci mai puțin.

Alexandru Cicâldău, concluzii după Gaz Metan - Universitatea Craiova 0-2

„A fost o victorie muncită, meritată, o primă repriză foarte grea. Ne bucurăm că în repriza a doua am reușit să marcăm, iar apoi a fost cum am vrut noi. În prima repriză am avut atitudine, la fel ca în a doua repriză, dar s-au închis mai bine, nu am reușit să îi desfacem cum am vrut. O echipă bună, cu jucători foarte buni, o echipă greu de bătut”, a spus Cicâldău, la finalul partidei.

Pentru olteni urmează meciul cu UTA Arad, iar apoi vor juca, în ultimele două etape, cu FCSB și CFR Cluj: ”Nu ne gândim la acele două meciuri, avem meciul cu UTA, este la fel de important, poate mai important”, a concluzionat mijlocașul Craiovei.

VIDEO cu rezumatul partidei Gaz Metan - Universitatea Craiova 0-2

Etichete: universitatea craiova , alexandru cicaldau , gaz metan-universitatea craiova


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții

Două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţului bielorus Max Korzh, s-au luat la bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, unul dintre ucraineni fiind rănit şi având nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Spitalul Universitar, iar ceilalţi scandalagii sunt audiaţi la Secţia 27 Poliţie. Conflictul a fost sesizat poliţiştilor vineri dimineaţă, în jurul orei 3:00, de către jandarmii bucureşteni, care au reuşit să-l aplaneze, prevenind astfel amplificarea violenţelor. Potrivit unor surse judicire, românii sunt membri ai grupului de motociclişti Gremium. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitură de proporții: Răzvan Lucescu a ales între PAOK și Beșiktaș!

Diana Buzoianu a auzit ce a spus Florin Prunea despre ea și a răbufnit: ”M-a șocat! E absolut halucinant”

Exclusiv A spus-o clar înainte de barajul FCSB-ului: ”Dacă va câștiga Botoșani, îmi dau demisia!”

Exclusiv Radu Naum a spus doar două cuvinte după ce a auzit ce ar face Gigi Becali dacă ar fi președintele României

Mario Iorgulescu a rupt tăcerea: singurele cuvinte rostite, după ce a fost condamnat definitiv la închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - FC Argeș 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. GOOOL! Fică a restabilit egalitatea!

Un miliard de dolari pentru Lionel Messi!

Video Exclusiv Surpriză! Pe cine vede Prunea președinte la FRF! ”N-a lucrat la niciun club”

Fără niciun dubiu! A numit în direct noul selecționer al Italiei, după ratarea Cupei Mondiale: 99,9%

Citeşte şi

Specialiștii au dat verdictul, după ce au văzut peste cine poate da Craiova în primul tur din Champions League

Exclusiv Gigi Becali ”le-a spulberat” oltenilor visul Champions League

PEROZSalma Hayek, superbă la Cannes, în rochie cu pene. Și-a afișat fără rețineri firele albe din păr și s-a sărutat pasional cu soțul

FILM NOWPrima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea de mai bine de 20 de ani

Salariul imens cu care este atras fotbalistul înainte de FCSB – FC Botoșani: va semna cu o singură condiție citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a aflat cine vrea să-l detroneze pe Florentino Perez de la Real Madrid citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Digi World

Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice, situația se schimbă

Digi Animal World

Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale