Exclusiv Daniel Pancu a intrat în direct după Universitatea Craiova - CFR Cluj și a făcut anunțul: ”Vor pleca”
articol scris de Digi Sport08.12.2025, 00:03
SuperLiga: Hermannstadt - Dinamo, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Metaloglobus - FC Argeș, vineri, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 19-a a SuperLigii.
Gruparea din Bănie a dominat autoritar jocul, şi-a creat numeroase ocazii de gol, dar nu a obţinut decât un punct. Tudor Băluţă (37) a marcat pentru gazde, cu un şut splendid din marginea careului, în timp ce golul oaspeţilor a fost înscris de Louis Munteanu (51).
- Citește și: N-a avut milă de Louis Munteanu, după Craiova - CFR: ”Îmi pregătisem să spun asta! N-ai voie”
Daniel Pancu, după Craiova - CFR: ”Probabil că vor pleca jucători foarte importanți”
Portarul CFR-ului, Otto Hindrich, a scos mai multe goluri ca și făcute și a fost cel mai bun jucător de pe teren. După finalul jocului, Daniel Pancu, antrenorul de facto al formației din Gruia, a intervenit telefonic la Digi Sport.
Printre altele, tehnicianul a anunțat că CFR se va despărți de mai mulți jucători importanți în perioada de mercato din iarnă.
”Este foarte posibil, s-a scris foarte mult și zilele astea. Probabil că vor pleca jucători foarte importanți. Perioada de pregătire e una foarte scurtă, doar 10 zile în Spania. Va trebui să ne descurcăm și să găsim soluții, pentru că de asta suntem aici”, a spus Pancu, la Digi Sport Special.
Cel mai intens în ultima perioadă s-a vorbit despre un eventual transfer al lui Louis Munteanu, iar Nantes ar fi în pole-position în cursa pentru semnătura atacantului român, deși mai multe echipe s-au interesat de el.
- Citește și: ”Ofertă de 10 milioane de euro pentru Louis Munteanu. Ce faceți?”. Conducerea CFR-ului a dat răspunsul
De asemenea, Kurt Zouma, cel mai sonor nume din lotul ardelenilor, este pe picior de plecare, la fel ca Emerllahu, dorit de mai multe formații, inclusiv din SuperLigă. Sigur, și alți fotbaliști se vor despărți de CFR Cluj, așa cum a anunțat la rândul său și Iuliu Mureșan, președintele clubului.
După acest rezultat de egalitate, Universitatea Craiova ocupă locul 4, cu 34 de puncte, la 4 lungimi în urma liderului Rapid, care are și un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, CFR Cluj se află pe 11, cu 20 de puncte, la 7 puncte de locurile de play-off și la două de barajul de retrogradare/promovare.
”Trebuie să acceptăm situația și să ne gândim la consolidarea jocului și a lotului. Acest lucru ne va permite să luăm meciurile din play-out cu mai multă atitudine. Noi vom juca toate meciurile la victorie. Dacă realizăm, nu e un pericol. Dacă nu realizăm, e un pericol retrogradarea”, a mai transmis Daniel Pancu.
VIDEO Daniel Pancu, după Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-1
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: daniel pancu , transferuri cfr cluj , plecari cfr , universitatea craiova-cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții