Oficial Dinamo a primit vestea! Un titular ratează ultimele meciuri ale anului
articol scris de Digi Sport02.12.2025, 13:45
SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Zeljko Kopic (47 de ani) nu va putea să-l folosească pe Devis Epassy (32 de ani) în ultimele meciuri ale lui Dinamo din 2025.
Concret, goalkeeper-ul va participa alături de naționala Camerunului la Cupa Africii pe Națiuni, competiție care se desfășoară în perioada 21 decembrie - 19 ianuarie.
Devis Epassy, convocat la Cupa Africii pe Națiuni
Potrivit regulamentului, echipele care vor avea jucători convocați la această competiție vor trebui să își elibereze fotbaliștii până pe 10 decembrie către naționalele lor.
Astfel antrenorul croat nu se va putea baza pe Devis Epassy în ultimele două meciuri ale anului.
Duelurile pe care Devis Epassy le pierde:
- Dinamo - Metaloglobus - 14 decembrie
- UTA - Dinamo - 20 decembrie
Cel mai probabil, în poarta ”Câinilor” va sta Alexandru Roșca (22 de ani), care a apărat în acest sezon de 7 ori.
- 12 meciuri a jucat în acest sezon Devis Epassy pentru Dinamo.
- Camerunezul a ajuns în această vară în ”Ștefan cel Mare”, după ce a fost transferat de la Karmiotissa.
Grupele Cupei Africii pe Națiuni 2025
- Grupa A: Maroc, Mali, Zambia, Insulele Comore
- Grupa B: Egipt, Africa de Sud, Zimbabwe, Angola
- Grupa C: Nigeria, Tunisia, Uganda, Tanzania
- Grupa D: Senegal, RD Congo, Benin, Botswana
- Grupa E: Algeria, Burkina Faso, Sudan, Guineea Ecuatorială
- Grupa F: Coasta de Fildeș, Gabon, Camerun, Mozambic
Etichete: dinamo , cupa africii pe natiuni , camerun , cupa africii , devis epassy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții