”E o aberație”. Întrebarea care l-a enervat pe Angelescu + obiectivul Rapidului
articol scris de Digi Sport10.04.2025, 11:42
SuperLiga: Csikszereda - FCSB, duminică, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, duminică, 17:30, DGS 1
CFR Cluj - Rapid va fi ultimul meci din etapa 4 a SuperLigii, unul extrem de interesant.
Partida din Gruia se va juca luni, 14 aprilie 2024, de la 20:30 și va fi în direct la Digi Sport 1, dar va putea fi urmărit și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România. De asemenea, va fi și în format Live Video&Text pe digisport.ro.
Victor Angelescu: ”Nu avem cum să răspundem la așa ceva, e o aberație. Vrem să câștigăm cu CFR!”
Despre duelul din prima zi a săptămânii viitoare a vorbit și Victor Angelescu, finanțatorul minoritar al grupării din Giulești. Chestionat despre speculațiile privind o înțelegere între Rapid și CFR, oficialul giuleștenilor a replicat ferm.
”Nu avem cum să răspundem la așa ceva, e o aberație. În primul rând, nu jucăm cu CFR în Cupa României. Presupunem că am trecut deja de semifinală și noi, și ei? Nu!
Plus că noi am făcut viață grea CFR-ului de nenumărate ori.
Vrem să mergem să câștigăm și ăsta e singurul lucru la care ne gândim”, a spus Angelescu, potrivit Pro TV.
Angelescu a anunțat obiectivul Rapidului: ”Măcar locul 3!”
Mai mult, Angelescu a spus care este noul obiectiv al echipei în acest play-off.
”Pentru noi, e foarte important să câștigăm meciul cu CFR. Suntem la două puncte de Universitatea Cluj și e foarte important să ne apropiem și de celelalte trei.
Obiectivul nostru e să terminăm măcar pe locul 3 ca să fim siguri măcar de baraj.
Mai sunt meciuri, 21 de puncte puse în joc. Dacă vom juca la fel ca în primele trei etape, sunt convins că vom termina în primele trei”, a mai spus Angelescu.
Etichete: victor angelescu , angelescu rapid , video cfr rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții