Efectul ”Legii Novak”! Care sunt ”victimele” din SuperLigă
articol scris de Digi Sport20.11.2025, 09:24
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - Hermannstadt, vineri, 17:00, DGS 1
"Legea Novak", care prevede obligativitatea utilizării a 40% sportivi români de către cluburile din România, a fost votată miercuri (19 noiembrie) în Parlament.
Astfel, măsura propusă de fostul ministru al Sportului Eduard Novak (49 de ani) va intra în vigoare după ce va fi promulgată de președintele României Nicușor Dan.
După ce această lege va fi promulgată, toate echipele din România, inclusiv cele din SuperLiga, vor fi obligate să aibă permanent pe teren 40% dintre titulari români, adică să joace mereu cu minimum cinci fotbaliști autohtoni.
CFR Cluj, Csikszereda și FC Botoșani, echipele din SuperLigă cu cei mai mulți străini
Dacă ”Legea Novak” ar intra în vigoare, cele mai afectate echipe din SuperLigă ar fi CFR Cluj, Csikszereda Miercurea Ciuc și FC Botoșani, adică cele care au cei mai mulți străini la nivelul loturilor.
CFR Cluj este de departe lider în acest clasament, cu 19 jucători străini la echipă. Csikszereda și FC Botoșani au câte 16 jucători străini în loturile lor.
Astfel, din vara viitoare (când cel mai probabil va intra în vigoare ”Legea Novak”), cele trei echipe vor trebui să-și restructureze loturile și să transfere mai mulți fotbaliști români (sau să promoveze din propriile academii).
Dacă nu vor respecta această lege, echipele din SuperLigă vor fi amendate cu o sumă cuprinsă între 500.000 de lei și 1.000.000.000 de lei. Însă, textul de lege nu clarifică dacă penalitățile vor fi aplicate după fiecare abatere (fiecare meci în care echipele nu vor utiliza români în proporție de minimum 40%) sau la finele sezoanelor.
De partea cealaltă, echipele din SuperLigă care au cei mai puțini străini în loturile lor sunt FCSB (10), Hermannstadt (9), Unirea Slobozia (9) și Farul Constanța (doar 8).
Clasament SuperLiga
VIDEO Rezumat Hermannstadt - FCSB, scor 3-3. Cel mai spectaculos duel al etapei a 16-a
Etichete: cfr , superliga , fc botosani , eduard novak , parlament , csikszereda , legea novak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții