Filipe Coelho a spus cine e de vină, după ce U Cluj - Universitatea Craiova s-a terminat 4-0
articol scris de Digi Sport13.04.2026, 23:55
Champions League: Arsenal - Sporting, miercuri, 22:00, DGS 2
Champions League: Bayern Munchen - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Meciul U Cluj - Universitatea Craiova 4-0, din etapa a patra de play-off în SuperLiga României, s-a încheiat cu un scor la care nu s-ar fi gândit nimeni.
Ajutați și de cartonașul roșu primit de Monday Etim în minutul 20, ardelenii s-au impus grație golurilor marcate de Jug Stanojev (minutul 15), Jovo Lukic (minutele 45 și 51) și Dan Nistor (minutul 87).
Filipe Coelho a luat vina asupra lui, după ce U Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova cu 4-0
La flash-interviul de după meci, în ciuda scorului umilitor, Filipe Coelho a avut un discurs foarte echilibrat.
Antrenorul de 45 de ani și-a lăudat elevii pentru că i-au respectat indicațiile tactice și a luat întreaga vină asupra lui.
"E greu, desigur. Când pierzi la asemenea scor, nu prea ai ce să spui. Am început meciul foarte bine, dar totul s-a schimbat după cartonașul roșu. Chiar și după, am încercat să scoatem ceva, am avut câteva ocazii.
S-a făcut 2-0, știm că nu mai conta la ce diferență pierdem, am încercat să revenim în repriza a doua, ne-am asumat riscuri. Dar n-am înscris și, după al treilea gol, s-a terminat.
Bineînțeles, e responsabilitatea mea. Îmi iubesc jucătorii. Au încercat să joace cum le-am cerut eu, așa că e responsabilitatea mea. Sigur, avem lucruri de corectat", a declarat Filipe Coelho.
Video cu rezumatul meciului U Cluj - Universitatea Craiova 4-0
Etichete: rezumat video , cluj craiova , u cluj - universitatea craiova , filipe coelho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții