Exclusiv Florin Prunea nu mai are niciun dubiu despre FCSB: ”Cel puțin 80%”
articol scris de Digi Sport29.04.2025, 14:10
SuperLiga: Universitatea Craiova - Farul, duminică, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Rapid - Corvinul, sâmbătă, 21:30, DGS 1
CFR Cluj s-a încurcat la București cu Dinamo în etapa a șasea de play-off, scor 1-1.
Ardelenii au ratat șansa de a se apropia la cinci puncte de FCSB, care a păstrat un avans considerabil în fruntea clasamentului.
Clasamentul din play-off:
Florin Prunea: ”Din punctul meu de vedere, cel puțin 80% FCSB e campioană”
Cu doar patru etape înainte de final și aflată în fotoliul de lider, la o distanță de șase puncte de Universitatea Craiova, campioana României are șanse tot mai mari să-și păstreze titlul cucerit în ediția trecută. Florin Prunea, invitat în ediția de luni, 28 aprilie, a emisiunii Digi Sport Special, a transmis că va fi extrem de complicat ca FCSB să scape printre degete trofeul de campioană.
”Va fi destul de dificil ca cineva să mai pună probleme, singura echipă ar fi Craiova. Foarte greu! Din punctul meu de vedere, cel puțin 80% FCSB e campioană”, a declarat Florin Prunea.
În următoarea etapă, roș-albaștrii joacă pe teren propriu împotriva celor de la Dinamo, într-o partidă programată luni, 5 mai, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1. După aceea, campioana are meci direct cu fiecare dintre celelalte contracandidate: Universitatea Cluj (deplasare, 10 mai), Universitatea Craiova (acasă, 17 mai) și CFR Cluj (deplasare, 24 mai).
Mai mult, chiar și la egalitate de puncte, tot FCSB ar fi desemnată campioană, deoarece nu a beneficiat de rotunjire la intrarea de play-off și a terminat pe prima poziție în sezonul regulat.
VIDEO rezumat Rapid - FCSB 1-2
Florin Prunea, cucerit de cei de la Dinamo
"Jos pălăria în fața acestei echipe și în fața acestui antrenor! Chiar dacă nu are obiectiv, se bate până în ultima secundă. Azi, cei de la Dinamo au dat dovadă de caracter. Jos pălăria în fața lor, chiar n-au obiectiv, dar se bat pentru joc, se luptă. Nimic nu este întâmplător", a declarat Prunea.
Etichete: titlu , florin prunea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții